spot_img
Altele
    AcasăPoliticPecingină la PMP, Daviţoiu nu se pronunţă

    Pecingină la PMP, Daviţoiu nu se pronunţă

    Fostul social-democrat Gheorghe Pecingină cochetează cu PMP, acesta dorind, în prealabil, o colaborarea cu această grupare la nivel judeţean. Pe de altă parte, şeful PMP Gorj urmează să anunţă nume grele de politicieni care se înscriu în partidul lui Băsescu.

    gigi-pecingina

    Fost vicepreşedinte PSD Târgu-Jiu, Gheorghe Pecingină a ales să rămână, timp de mai multe luni, pe scena politică, în postura de independent. Nu se ştie dacă avocatul a dus lipsă de oferte din partea partidelor politice în această perioadă sau dacă nu a reuşit să se identifice, până în prezent, cu idealurile sau doctrina politică a vreunui partid. În ultima vreme, Pecingină ar fi arătat simpatie Partidului Mişcarea Populară, susţin surse apropiate avocatului care sugerează faptul că acesta ar dori mai mult o colaborare cu PMP, decât o înscriere oficială în partidul lui Traian Băsescu. Nicolae Daviţoiu, proaspăt ales vicepreşedinte PMP la nivel naţional, a evitat să vorbească despre o posibilă colaborare cu fostul pesedist Gheorghe Pecingină, însă, a spus că partidul este deschis oricărui politician indiferent de partidul de la care provine. Mai mult, Daviţoiu a anunţat că va face cunoscute numele mai multor personalităţi politice importante, de la nivelul judeţului, care au trecut sau vor trece la PMP. „Deocamdată nu s-a discutat problema şi poate o să aducem la cunoştinţă lucrurile care s-au întâmplat la PMP Gorj în ceea ce priveşte achiziţiile. O să spunem şi noii înscrişi, o să anunţăm după 1 ianuarie ca să nu mai poate fi excluşi din formaţiunile din care acum fac parte. Sunt mai mulţi care au venit în ultima perioadă şi în diverse etape îi vom aduce la cunoştinţa gorjenilor. Noi o să ne înţelegem foarte bine cu toţi cei care doresc să vină în Mişcarea Populară. PMP are porţile deschise pentru toată lumea. Deci, indiferent cei care se găsesc în comunele judeţului, care au valoare electorală, sunt bine veniţi”, a mai declarat Daviţoiu care nu a dorit să discute concret despre o posibilă colaborare a lui Gheorghe Pecingină la PMP.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: