Reales în funcția de președinte al organizației municipale a PSD, senatorul Cristinel Rujan afirmă că principalul său obiectiv este nominalizarea celui mai bun candidat pentru Primăria Târgu Jiu.
„În cadrul Conferinței Municipale a PSD Gorj, de joi, 13 octombrie 2022, am fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației Municipale. Țin să le mulțumesc lui Mihai Weber și lui Cosmin Popescu, precum și tuturor celor care au avut încredere și m-au susținut pentru a-mi continua activitatea politică în funcția de președinte al uneia dintre cele mai puternice organizații ale Partidului Social Democrat.
Sunt conștient că ne așteaptă bătălii electorale importante și deloc ușoare. Iată de ce, principalele obiective ale organizației Municipale sunt de a identifica acel candidat care să recâștige Primăria Târgu-Jiu, dar și obținerea unui număr cât mai mare de mandate pentru Consiliul Local Târgu-Jiu”, a transmis președintele PSD Târgu Jiu, Cristinel Rujan.