spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăPoliticPremierul Victor Ponta, aşteptat în Gorj

    Premierul Victor Ponta, aşteptat în Gorj

    Premierul Victor Ponta ar putea sosi în judeţul Gorj zilele următoare. Motivele sunt multiple, după cum anunţă autorităţile locale, şedinţa de învestire a noului prefect Radu Teodorescu fiind cel mai important „motiv” de pe agenda de lucru a premierului. „Este posibil să vină la instalarea domnului Radu Teodorescu ca prefect şi mă gândesc că este un tânăr pe care dânsul îl promovează pentru o funcţie atât de mare şi sigur ţine să vină la instalarea acestuia ca prefect şi sigur, în limita posibilităţilor s-ar putea să participe la Sărbătoarea de la Polovragi. Din informaţiile pe care le am este posibil ca în şedinţa de Guvern care va avea loc mâine (astăzi 14 august) să se facă numirea, urmând ulterior instalarea”, a spus edilul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Încă de la 1 august se vorbea despre instalarea noului prefect în funcţie, dar schimbările au fost amânate din cauza referendumului. Întrebat despre procedura de desfăşurare, subprefectul Sorin Arjoca, a precizat la începutul lunii că speră că va face echipă bună cu noul prefect, cu atât mai mult cu cât îi este subordonat. „Aştept cu drag noul prefect, se va decide în şedinţa de Guvern. Eu fac echipă cu oricine îşi doreşte ca lucrările să meargă bine şi să funcţioneze”, a spus Arjoca. Social-democratul Radu Teodorescu, fostul şef de cabinet al lui Victor Ponta a devenit favorit pentru ocuparea funcţiei de prefect al judeţului Gorj, după ce premierul nu a acceptat varianta propusă de liderul PNL Dian Popescu, cel care a dorit nominalizarea lui Octavian Lupulescu, fosul şef al Mascaţilor din Gorj pentru postul respectiv.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: