spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăPoliticRomanescu: "PLR nu are dreptul să ia sediul liberalilor"

    Romanescu: „PLR nu are dreptul să ia sediul liberalilor”

    Partidul lui Tăriceanu, filiala judeţeană şi noul PNL Gorj îşi dispută în presă sediul în care liberalii gorjeni au activat până în momentul fuziunii cu democrat-liberalii. Reformatorii gorjeni, conduşi de Radu Angheloiu, au solicitat primăriei Târgu-Jiu punerea la dispoziţie a unui sediu, mai exact pe cel al PNL de pe strada Unirii, dar autorităţile locale nu au soluţionat favorabil cererea. Liberalul Marcel Romanescu le transmite celor din PLR Gorj că nu au niciun drept să ceară acest spaţiu pentru că este tot al PNL Gorj.

    marcel-romanescu-sediu-pnl

    Preşedintele PLR Gorj, Radu Angheloiu, crede că odată ce sediul noului PNL a fost declarat în locaţia fostului PDL, liberalii nu pot funcţiona în două sedii. Ca atare, Angheloiu revendică spaţiul liberalilor de lângă Complexul Comercial Parâng. Cu toate acestea, Marcel Romanescu, co-preşedintele filialei municipale a PNL Târgu-Jiu, declară că PLR nu are niciun drept să obţină spaţiul în care încă funcţionează vechiul PNL Gorj. Romanescu a explicat la Radio Omega că vechiul partid are tot dreptul să funcţioneze în aceeaşi locaţie şi să o păstreze pentru că aripa PDL funcţionează în propriul spaţiu, nu într-unul oferit de primărie. „Sunt făcute demersurile necesare de către actuala conducere a Partidului Naţional Liberal pentru păstrarea acelui sediu, ţinând cont de faptul că l-am avut până acum câteva luni. Din păcate, dintr-o greşeală administrativă, nu s-au făcut demersurile necesare pentru menţinere. Mai mult decât atât, fostul Partid Democrat Liberal are un sediu cumpărat, îi aparţine. Deci, sediul fostului PDL Gorj nu mai aparţine primăriei Târgu-Jiu şi este sediul privat al PNL pentru că discutăm de o singură entitate, şi din acest punct de vedere, primăria, aşa cum există în lege, trebuie să pună la dispoziţie pentru formaţiunea politică PNL. Actele administrative s-au făcut şi eu cred că vom rămâne în acel sediu. Nu este întâmplătoare solicitarea PLR”, a mai declarat Marcel Romanescu despre solicitarea foştilor colegi din PNL trecuţi la partidul lui Tăriceanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: