spot_img
Altele
    AcasăPoliticSăvoiu, ofticat pe „arogantul” Andrei

    Săvoiu, ofticat pe „arogantul” Andrei

    Ion Săvoiu, preşedintele organizaţiei municipale a Mişcării Populare Târgu-Jiu, a reacţionat în presă după ce subprefectul de Bucureşti, Liviu Andrei, a recunoscut la Radio Omega că se gândeşte să intre din nou în politică şi să candideze la alegerile locale pentru scaunul de primar al Târgu-Jiului sau pentru Consiliul Judeţean Gorj.

    savoiu-PMP

    Preşedintele Mişcării Populare Târgu-Jiu, Ion Săvoiu, nu acceptă eventuala înscriere a lui Liviu Andrei în Mişcarea Populară, pe motiv că, până acum, gorjeanul a fost susţinut de PSD la Prefectura Bucureşti. De fapt, liderii Mişcării Populare l-au refuzat pe Săvoiu ca şi candidat la primăria Târgu-Jiu, preferându-l în schimb pe Liviu Andrei. De aici şi acuzaţiile lui Săvoiu aduse „arogantului” Andrei, prin intermediul unui comunicat transmis presei sub sigla Mişcării Populare Târgu-Jiu, revendicat de Ion Săvoiu, dar nesemnat şi neparafat de organizaţia municipală a formaţiunii. „Spre deosebire de parlamentarii PSD Vasile Popeangă și Scarlat Iriza, care au sancționat derapajele propriului partid chiar din postura de membri ai PSD, motiv pentru care am primit cu bucurie eventuala lor intrare în Mișcarea Populară, Liviu Andrei lipsește din viața publică a județului, încă din 2012, și nu a sancționat în niciun fel nenumăratele abuzuri, săvârșite asupra oamenilor de rând de partidul care l-a instalat și îl susține în funcția de subprefect al capitalei. Aroganța cu care Liviu Andrei a declarat că, dacă va intra în Mișcarea Populară, o va face în calitate de coordonator al campaniei electorale, reprezintă un alt argument care ne face să fim circumspecți în privința acceptării auto-invitației sale. În Mișcarea Populară Gorj există, la momentul actual, suficiente personalități capabile să coordonoze proxima campanie electorală, neavând nevoie de importuri de la PSD. Liviu Andrei a subliniat că știe foarte multe lucruri compromițătoare despre viitorii săi adversari politici, motiv pentru care acestora le este foarte teamă de el. Această atitudine, care conturează imaginea unui tăinuitor, este incompatibilă cu statutul de subprefect al capitalei. Mai mult, ea denotă că Liviu Andrei trebuie să intre mai întâi pe ușa unei unități de parchet, ca denunțător, înainte de a intra pe ușa Mișcării Populare”, se arată în comunicatul de presă al Mişcării Populare Târgu-Jiu, organizaţie condusă de Ion Săvoiu, deşi acesta locuieşte în Italia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: