spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăPoliticSindicatul lui Creţan rupe protocolul cu UNPR

    Sindicatul lui Creţan rupe protocolul cu UNPR

    Conducerea Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM) a remis un comunicat de presă prin care anunţă că rupe protocolul cu UNPR Gorj, ca urmare a demisiei lui Dan Ilie Morega şi Ion Răuţ din uniune. Constantin Creţan, liderul Federaţiei, consideră că, după aceste plecări, protocolul nu mai este valabil, neavând încredere în viitoarea echipă de conducere a uniunii.

    „Având în vedere demisiile din conducerea organizaţiei UNPR Gorj a preşedintelui organizaţiei, Dan Ilie Morega, şi a lui Ion Răuţ, secretar al organizaţiei, am luat decizia de a denunţa unilateral protocolul încheiat cu UNPR Gorj. Considerăm că plecarea celor doi din conducerea organizaţiei nu ne mai conferă garanţia că angajamentele luate de UNPR Gorj vor mai fi duse la îndeplinire”, se arată în comunicatul de presă semnat de Constantin Creţan, preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii. FNM a fost singurul sindicat din Gorj care a organizat mişcări de protest, la Târgu-Jiu, împotriva Guvernului, deşi avea încheiat un protocol de colaborare cu un partid aflat la guvernare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: