spot_img
Altele
    AcasăPoliticPNL nu suferă după demisia lui Dian

    PNL nu suferă după demisia lui Dian

    Dan Ilie Morega, președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice susține că PNL nu va suferi nicio pierdere odată cu plecarea lui Dian Popescu la ALDE. Morega continuă să-l critice pe senatorul liberal.

    morega

    Senatorul liberal a anunțat, ieri, că a decis să demisioneze din Partidul Național Liberal, însă Morega este de părere că acest lucru nu va afecta formațiunea politică din care fostul senator liberal a făcut parte aproape cinci ani. Deși a fost adus de Morega în partid, pe vremea când acesta conducea organizația de la Gorj, președintele Institutului de Investigații Publice și Politice îl consideră pe Dian distrugătorul organizației de la Gorj a PNL. Dian Popescu a fost mai întâi președintele PNL Târgu-Jiu, iar apoi a ajuns președintele organizației județene. Ieri, senatorul a anunțat că se înscrie în ALDE, partid condus la nivel național de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. „Nu are ce să piardă PNL prin plecarea lui Dian Popescu la ALDE. Venirea lui ALDE nu cred că va aduce un plus de valoare la această organizaţie judeţeană din care fac parte două partide. El ca om nu mai are imagine. Nu a trecut prin colegiul său. Nu a făcut o lege pentru gorjeni sau pentru ţară…Radu Angheloiu care a fost cu mine în Biroul Politic şi pe care l-am adus la 20% va fi un om înţelept. Tăriceanu ar fi trebuit să îi dea un telefon cu privire la venirea lui Dian Popescu la ALDE, mai ales că Angheloiu a plecat la ALDE din cauza lui Dian Popescu. Este posibil să primească o funcţie. Este un om abil cu şpriţul, cu taina, cu discuţiile, cu golăniile. Este foarte posibil să se întâmple acest lucru. Poate o funcţie la nivel de judeţ sau naţional. Acolo găsim mulţi din cei care au dosare penale, cum este Chiţoiu, care au găsit supape de refulare la ALDE”, a menţionat Dan Ilie Morega.

    Angheloiu vs. Dian

    Fostul liberal șef nu crede însă că Dian Popescu va aduce un plus de valoare formațiunii politice, odată cu trecerea sa în barca alianței formate din Partidul Liberal Reformator și Partidul Conservator. Morega afirmă că, de fapt ca și senator, Dian Popescu nu a făcut nimic pentru gorjenii care l-au trimis în Parlament. „Tăriceanu ar fi trebuit să se consulte cu liderul ALDE de la Gorj, Radu Angheloiu înainte de a-l primi pe Dian în partid. Problema e că din cauza lui Dian Popescu, Angheloiu a plecat din PNL, iar acum va fi nevoit să lucreze cu el și poate să-i dea și o funcție importantă în partid”, afirmă Morega.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: