spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, mai 17, 2024
Altele
    AcasăPoliticSupăraţi foc şi pară!

    Supăraţi foc şi pară!

    Rezultatele la turul II al alegerilor prezidenţiale nu i-au prea mulţumit pe liderii politici din Gorj, motiv pentru care în partide sunt aşteptate a se face analize. Dacă copreşedintele ACL, Dan Vâlceanu, a declarat că a fost mulţumit de activitatea de campanie a colegilor din partid, preşedintele executiv al PSD Târgu-Jiu, Adrian Tudor, este nemulţumit de scorul obţinut de organizaţia municipală.

    Deşi la prima vedere au părut bucuroşi de rezultatele obţinute la Gorj de cei doi candidaţi, situaţia din interiorul organizaţiilor este cu totul alta. În PNL, copreşedintele Dan Vâlceanu a declarat că nu-l mulţumeşte scorul obţinut pentru candidatul Klaus Iohannis, motiv pentru care se va face o analiză internă în partid. „Sunt mulţumit de colegii din partid, dar scorul nu este unul care mă mulţumeşte. Este clar că a fost o diferenţă de putere administrativă, dar am demonstrat că acolo unde ne-am unit şi ne-am mobilizat, scorul a fost unul bun”, a declarat Vâlceanu. Acesta a participat ieri la festivitatea organizată în cinstea câştigării alegerilor de către Klaus Iohannis. În PSD Gorj, situaţia este la fel de tensionată.

    Tudor: „nu am pierdut nimic!”

    Invitat la „Punctul pe I”, preşedintele executiv al PSD Târgu-Jiu, Adrian Tudor, a declarat că îl nemulţumeşte scorul obţinut de organizaţia municipală. „Pe mine personal, în calitate de preşedinte executiv al PSD Târgu-Jiu, scorul nu mă mulţumeşte şi făcând o analiză foarte serioasă nu ne avantajează. Avem doi ani la dispoziţie pentru a lucra, a fost o lecţie. Sunt foarte supărat pentru că puteam obţine mai mult în Târgu-Jiu. Aş vrea să le transmit colegilor de partid că nu am pierdut nimic, pentru că nu am avut nimic”, a mai explicat Tudor. În următoarea perioadă, atât în PNL cât şi în PSD vor avea loc analize, ce s-ar putea să se lase cu atacuri directe.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: