spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesVăcaru, viitor prefect?

    Văcaru, viitor prefect?

    Directorul adjunct de la Minprest, Alin Văcaru are cele mai mari şanse pentru a fi numit în funcţia de prefect al judeţului Gorj, odată cu propulsarea lui Radu Teodorescu la Ministerul Justiţiei. În timp ce actualul prefect spune că sunt multe persoane care urmează cursurile de funcţionar public, condiţie obligatorie, Văcaru spune că încă de anul trecut îşi dorea să urmeze o astfel de specializare.

    Anul 2014 a început cu tot mai multe vehiculări de posibili politicieni interesaţi de ocuparea scaunului de prefect. Săptămâna trecută, o parte din aceştia, precum Andrei Maioreanu sau Ciprian Florescu şi-au exprimat public poziţia susţinând că nu sunt interesaţi de ocuparea unei astfel de funcţii. Pentru a deveni prefect de Gorj condiţia este aceea de a fi şi funcţionar public, însă acest lucru se poate realiza peste noapte, prin scoaterea la concurs a unui post vacant dintr-o instituţie bugetară. În interiorul PSD Gorj se vorbeşte tot mai mult de faptul că favorit pentru funcţia de prefect este directorul adjunct Alin Văcaru, care nu este însă şi funcţionar public. Contactat telefonic, Văcaru a declarat pentru Acces Tv că de anul trecut îşi doreşte să urmeze astfel de cursuri, acesta nedorind să comenteze zvonurile vehiculate. „Eu nu am văzut decât ceea ce este în presă. Nu aş vrea să comentez nişte lucruri care nu s-au întâmplat. Nu discutăm acum despre prefect, acest prefect îmi este şi prieten. Încă de anul trecut am intenţionat să urmez nişte cursuri, printre care şi INA. Poate acest an va fi unul mai liniştit la Minprest şi voi reuşi sa fac aceste cursuri”, a precizat Văcaru.

    Se face că nu ştie?

    Nici prefectul de Gorj nu a dorit să declare nimic în plus faţă de cele spuse până la ora actuală. Totuşi, Teodorescu a confirmat faptul că sunt persoane ce urmează cursurile de funcţionari publici. „Sunt multe persoane în Gorj, care fac cursurile de „funcţionar public”. Presa are un interes faţă de acest subiect. Sunt multe persoane potrivite pentru funcţia de prefect”, a comentat la rândul lui prefectul de Gorj. Despre actualul prefect, s-a vehiculat că va fi numit într-o funcţie de conducere din Ministerul Justiţiei.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: