spot_img
Altele
    AcasăPoliticVâlceanu îl aşteaptă pe Barbu la Târgu-Jiu

    Vâlceanu îl aşteaptă pe Barbu la Târgu-Jiu

    Co-preşedintele PNL Gorj, Tudor Barbu, va fi prezent, astăzi, la Gorj, în cadrul primei conferinţe de presă a partidului, împreună cu celălalt lider al organizaţiei, Dan Vâlceanu. Noua conducere a PNL Gorj încearcă să reorganizeze filiala judeţeană, după înlocuirea lui Dian Popescu din funcţia de co-preşedinte.

    Tudor-Barbu-dan-valceanu

    Cei doi co-preşedinţi ai PNL Gorj, Dan Vâlceanu şi Tudor Barbu, au participat, ieri, la Bucureşti la o întâlnire cu liderii de la centru, ei fiind informaţi de calendarul alegerilor pe care trebuie să-l urmărească şi la PNL Gorj. Vâlceanu s-a văzut faţă în faţă cu Barbu pentru prima data în calitate de lideri ai organizaţiei judeţene. Liberalul Dan Vâlceanu a declarat pentru „Impact în Gorj” că priorităţile sale cât şi ale senatorului Tudor Barbu sunt acelea de a câştiga alegerile locale din 2016. „Au fost discuţii referitoare strict la reorganizarea partidului. Nu au fost foarte multe alte discuţii, ne pregătim pentru câştigarea alegerilor locale. A fost o discuţie strict pe organizare, şi bineînţeles, că s-au obţinut informaţii pentru colegii mei care vizează perioada de precampanie, conform discuţiilor şi de la Piteşti. Sigur, am fost împreună cu domnul Barbu la întâlnire. Am apucat să discutăm înainte şi după întâlnire cu domnul Barbu. Va veni în Gorj, vom susţine împreună o conferinţă de presă. Lucrurile cred că intră pe un făgaş normal. Ca şi mine, şi domnul Barbu toţi colegii din judeţul Gorj, asta ne dorim. Ne dorim să câştigăm alegerile locale”, a mai declarat Dan Vâlceanu de la PNL Gorj. Amintim că Vâlceanu a încercat să apară şi cu Dian Popescu la conferinţe de presă comune, dar cei doi au apărut împreună în faţa presei de doar două ori, după care au început războiul declaraţiilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: