spot_img
Altele
    AcasăHeadlinesVâlceanu mizează pe Braia, la Bâlteni

    Vâlceanu mizează pe Braia, la Bâlteni

    Liberalul Alexandru Braia este dispus să devină viceprimar al comunei Bâlteni. Anunţul a fost făcut de co-preşedintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, la Radio Omega, după ce cei doi au purtat mai multe discuţii pentru a ajunge la un consens. Braia este angajat al Complexului Energetic Oltenia, iar pentru a se suspenda din acel post acesta ar renunţa la un salariu de peste 1.000 de euro, la primărie primind pe jumătate din această sumă. Dacă Braia a acceptat să fie vice pentru o perioadă scurtă de timp, înseamnă că tot el va fi şi candidatul PNL la alegerile locale din 2016 pentru primăria Bâlteni. Alexandru Braia a mai candidat pentru funcţia de primar şi la alegerile locale din 2008, dar a pierdut.

    dan-valceanu

    Conducerea PNL Gorj încearcă să câştige postul de viceprimar, de la Bâteni, în această săptămână, când va avea loc o nouă şedinţă a Consiliului Local. Ultima dată, consilierii locali nu s-au înţeles şi nu au votat un ales care să ţină loc primarului Gheorghe Păsărin şi viceprimarului Dumitru Oprea, ei fiind arestaţi la domiciliu. Se pare că Alexandru Braia a rămas favoritul PNL şi, mai mult decât atât, potrivit lui Dan Vâlceanu, co-preşedinte al PNL Gorj, acesta ar accepta funcţia de viceprimar interimar, în cazul în care va fi votat de consilieri. „Sper să rezolvăm situaţia. Avem un candidat. Dată fiind situaţia încurcată de la Bâlteni se va acţiona prompt în vacantarea şi validarea posturilor de consilieri locali şi să valideze următorii trei supleanţi şi lucrurile vor fi rezolvate rapid. Eu vă spun că am stat de vorba cu domnul Braia. La început a avut această tendinţă, dar, ulterior, l-am convins”, a mai spus co-preşedintele PNL Gorjm la Radio Omega. Liberalul Dan Vâlceanu speră ca situaţia să se clarifice la Bâlteni, după ce PNL Gorj a radiat trei consilieri locali care acţionau împotriva deciziei partidului. Vâlceanu a anunţat că va înştiinţa Prefectura Gorj despre radierea celor trei, iar prefectul va obliga Consiliul Local Bâlteni să valideze următorii consilieri aflaţi pe lista de supleanţi. Potrivit lui Dan Vâlceanu, doi dintre cei radiaţi au încercat în toamnă să treacă la PLR prin Ordonanţa 55, dar cum acest partid nu era înfiinţat au rămas tot în PNL. „Vom depune la prefectul judeţului nostru propunerile de radiere, prefectul va depune ordine de pierdere a mandatelor celor trei consilieri şi vacantarea posturilor. La următoarea şedinţă vor fi chemaţi pentru validarea noilor mandate. Doi dintre consilieri făcuseră cereri în perioada Ordonanţei 55 să treacă la PLR, cum PLR nu exista, şi Prefectura nu a făcut decât să constate că acel partid nu există şi au rămas pe listele PNL”, a mai spus Vâlceanu, convins că PNL va câştiga primăria Bâlteni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: