spot_img
15.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăPoliticViceprimarul din Fărcăşeşti, exclus din PP-DD

    Viceprimarul din Fărcăşeşti, exclus din PP-DD

    Viceprimarul localităţii Fărcăşeşti, Antonică Belgiu, a fost exclus din partid, în urma deciziei Biroului Naţional de Coordonare. Preşedintele filialei, Cătălin Zamfira a declarat pentru Impact în Gorj, că viceprimarul a pierdut atât funcţia deţinută cât şi pe cea de consilier local.

    În ceea ce-i priveşte pe consilierii PP-DD Fărcăşeşti, încă de săptămâna trecută preşedintele Cătălin Zamfira declara că efectuează analize, urmare a sesizărilor primite de la secretarul executiv şi de la responsabilul de zonă. După analiză, apele s-au limpezit şi s-a luat decizia excluderii din partid a consilierului local şi viceprimarului Antonică Belgiu. „Biroul Naţional de Coordonare a luat măsura excluderii lui Antonică Belgiu din funcţia deţinută în partid, implicând şi pierderea calităţii de consilier local, inclusiv pe cea de viceprimar”, a declarat preşedintele PP-DD Gorj, Cătălin Zamfira. Contactat telefonic, primarul localităţii Fărcăşeşti, Dănuţ Bălu, a declarat că în urma adresei primite s-a trecut la întocmirea referatului constatator prin care s-a dispus încetarea mandatului de viceprimar. Conform procedurii, în prima şedinţă de Consiliu Local va fi declarat vacant postul de consilier local pe care-l câştigase Belgiu, următorul favorit pe listă fiind Vasile Constantinescu.

    Pregătiri pentru parlamentare

    Întrebat de stadiul pregătirii pentru alegerile parlamentare, liderul filialei Gorj a PP-DD a precizat că sunt evaluate organizaţiile locale până pe 20 septembrie. „Avem un plan de măsuri bine pus la punct şi veţi vedea în ce va consta campania. Avem propuneri de candidaţi, odată cu evaluarea organizaţilor locale facem şi evaluarea potenţialilor candidaţi. Mi-e greu de spus dacă voi candida, am mai multe obligaţii şi nu ştiu ce voi face”. Cât despre o posibilă candidatură a parlamentarului Cosmin Popescu din partea PP-DD Gorj, aşa cum se vehiculează, preşedintele Cătălin Zamfira a spus ferm că „nu pot nominaliza pe nimeni”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: