„Nu ştiu dacă este mai grea, nu prea cred. Mi se pare, însă, că este mult prea mare agitaţia pe fondul acestei zăpezi. De unde atâta agitaţie, şi până acum a nins, ştiu că atunci când eram mai mic erau zăpezile mai mari şi nu erau şcoli închise şi drumuri blocate şi atâtea utilaje performante, care ar trebui să facă faţă situaţiei. Atunci, ce se întâmplă?” cetăţean
„Sunt atât de multe evenimente, care se petrec pe fondul căderilor abundente de zăpadă. Este mai greu, normal, iarna aceasta este diferită, s-a schimbat clima, nu se vede clar că iarna sunt zăpezi din ce în ce mai mari şi vara murim de cald. Agricultura va avea de suferit clar, datorită acestor schimbări climaterice. Ce este şi mai grav este faptul că în aceste condiţii în ţară avem şcoli închise şi oameni blocaţi prin nu ştiu ce sate. Cum se face că zeci de oameni au murit din caza frigului? Nu cred că aşa ceva se întâmpla înainte. Asta e o iarnă aparte, o iarnă care a luat urât de tot autorităţile prin surprindere” Petre
„Să vină deţinuţii, să cureţe zăpada, să vină armata sau cine o veni că e dezastru pe străzile Târgu-Jiului. Luaţi-o pe strada Comuna din Paris, pe cea care duce la Liceul de Muzică şi vedeţi că nu se face nimic. Cetăţenii care stau la case să fie amendaţi că nu-şi curăţă în faţa casei. Nu poţi merge pe trotuare pe anumite străzi, trebuie să o iei pe şosea ca să poţi ajunge acasă” anonim
„Situaţia nu suportă comparaţie. Cred că fiecare iarnă a avut greutatea şi dificultatea ei. Tind să cred doar că autorităţile nu s-au pregătit suficient pentru venirea acestor zăpezi, nu vorbesc de autorităţile de aici, în general spun. E groaznic în ţară, e iadul alb, care pare că se dezlănţuie…” Alex.

