AcasăRaspunsuriCe credeţi că se va întâmpla după demisia premierului Emil Boc?

Ce credeţi că se va întâmpla după demisia premierului Emil Boc?

„Ce să se întâmple. Nu se va întâmpla nimic. Va rămâne aceeași cacealma și mizerie și același Guvern plin de corupți, care cred că păcălesc poporul cu televizorul. Am ajuns să îmi fie rușine că trăiesc în țara asta plină de oameni incompetenți, care nu știu decât să fure și să mintă poporul că va fi mai bine” anonim

„Sunt oameni în lumea asta care apreciază gestul lui Emil Boc, prea puțini însă, pentru că nu prea e nimic de apreciat. E aceeași Mărie cu aceeași pălărie, cum ar spune tot românul. Fiecare dintre noi știm ce presupune o guvernare PDL, din păcate, suntem prea lași să schimbăm lucrurile în România” Petre

„Am asistat zilele acestea la o serie de măsuri și decizii, luate, însă fără a consulta poporul. Nu cred că se va schimba nimic. Nu am nimic cu nimeni, nici cu PDL, nici cu PSD, cu nimeni. Cred că normal ar fi fost să fie consultat și poporul. România avea nevoie de mai mult” Ramona

„Mă uit la oamenii din stradă și îi admir pentru curajul lor, pentru felul cum au reacționat, pentru faptul că au schimbat istoria țării, poate pentru prea puțin timp, dar e ceva. Schimbările vor veni, nu știu să spun acum care vor fi, dar vor veni. Lor ar trebui să le mulțumim, oamenilor care au îndurat temperaturi de –grade ca să schimbe ceva. Ei sunt eroii noștri…” Cristi.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente