spot_img
Altele
    AcasăRaspunsuriCum vedeţi gestul parlamentarilor PDL din Gorj de a se abţine de...

    Cum vedeţi gestul parlamentarilor PDL din Gorj de a se abţine de la votul privind moţiunea de cenzură şi declaraţia Parlamentului în conflictul declanşat de mesajul transmis de premierul Ungariei?

    „Cum să vedem, cum ne vedem şi pe noi locuitori ai acestui judeţ, care din ce în ce mai rău, ne ducem pe Apa Sâmbetei. Opoziţia, ar trebui să fie un factor de stabilitate, cu cât opoziţia ar fi mai puternică cu atât ar fi obligată puterea să nu greşească, întro democraţie, însă au făcut trădătorii în aşa fel încât să nu mai putem avea opoziţie şi ne ducem cu toţii în fundul prăpastiei, inclusiv aceste creaturi prăpădite, lipsite de discernământ şi de simţul realităţii, pentru că dacă ar mai avea un rest cât de mic de demnitate şi bun simt nu ar accepta să fie părtaşi la distrugerea ţării în care trăiesc şi ei şi urmaşii lor şi şi-ar asuma răspunderea unui vot obligatoriu până la urmă, indiferent de opţiune….” Andrei

    „Este o strategie a celor de la PDL. Aceşti câini care latră şi nu muşcă sunt cei mai periculoşi iar pedeliştii fac parte din ceastă categorie. Greva generală este singura soluţie care mai rămâne în picioare, după ce moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Boc a „picat”, miercuri, în Parlament, aşa cum consideră sindicatele. Noi românii de rând vom ieşi în stradă, dar nu facem nimic pentru a sensibiliza aceşti moguli, care se vor dumnezei” anonim

    „Abţinerea parlamentarilor gorjeni ne demonstrează tuturor că acest partid bolnăvicios pune ceva la cale. Dacă se tot abţin de la problemele importante ale poporului la ce bun să-i mai plătim degeaba? Nu ar fi mai bine să plece acasă şi sa lase pe alţii care vor bunăstarea acestui popor? Mă tem că acest partid e ca o caracatiţă care îşi întinde tendoanele peste tot, pentru a ocupa tot ce poate fi ocupat. Îmi pare rău că suntem sortiţi eşecului, noi ca popor. Mi-e milă de sutele de bătrâni care au fost înşelaţi în timpul campaniilor electorale cu o pâine sau o sticlă de ulei, în schimbul unui vot. De ce am ajuns la mâna unor oameni care sunt din ce în ce mai însetaţi de putere?” Fabian

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: