spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăRaspunsuriSunteţi mulţumiţi de serviciile unităţilor spitaliceşti din judeţ?

    Sunteţi mulţumiţi de serviciile unităţilor spitaliceşti din judeţ?

    „Unitățile spitalicești din județ sunt pe măsura nivelului dotării tehnice a acestora și de nivelul de specializare al medicilor. Spitalele nu sunt agenți economici să se autofinanțeze, ele sunt agenți sociali, susținuți de contribuabil și administrați după regulile guvernamentale și legile parlamentare. Eu, Nicu Bercea, în întrega mea activitate n-am analizat niciodată efectele decât în strânsă dependență de cauze. Eu am multe cunoștințe în sistemul sanitar din Gorj și din țară și sunt direct interesat (în ultimii 20-30 de ani ai vieții toți avem nevoie de medici) de calitatea serviciilor medicale din România și din județ. Știu că sunt mulți gorjeni nemulțumiți de serviciile unităților spitalicești din județ, dar nu pot să nu arăt circumstanțele atenuante ale neîmplinirilor acestor nemulțumiți. Legea Sănătății în Parlamentul României este pe mâna inginerilor, economiștilor și juriștilor, medicii reprezentând doar 4,5% din parlamentari. Bugetul anual repartizat sănătății reprezintă cca 2,5-3,5 % din PIB, față de 7,35 la nivelul țărilor din centrul și estul Europei. La nivelul României, numărul medicilor este în jur de 30.000( cca 1,5 /10000 de locuitori față de 4 în Austria de exemplu). Sistemul de salarizare al medicilor în România este de 5-15 ori mai scăzut decât în țările dezvoltate din Europa. 60% din medicii din România (cu prioritate cei până-n 40 de ani) vor să emigreze din cauza salariilor scăzute, în timp ce media vârstei medicilor este de 49 de ani. Numai în ultimii patru ani au emigrat peste 9.000 de medici din țară. Dacă vom perpetua aceeași politică față de sistemul sanitar, mă tem ca peste 10-15 ani unitățile spitalicești din România vor deveni adevărate muzee. Vedeți? Din aceste motive apreciez unitățile spitalicești din Gorj. Mulțumesc tuturor medicilor care nu și-au pierdut speranța și au rămas lângă gorjeni. Îi felicit pentru spiritul de sacrificiu dovedit și îi asigur, în numele celor mulțumiți de serviciile dumnealor, de toată admirația și respectul nostru. Stimați medici gorjeni! Fiți mai agresivi! Avem nevoie de dumneavoastră și în parlament și în guvern (nu numai în spitale), fiindcă acolo se fac cărțile. Acesta este un punct de vedere al unui inginer” Nicu Bercea

    „Nu sunt mulțumită absolut deloc. Uneori cred că medicii au ajuns ceva, în care practic nu mai poți avea încredere. Nu toți, însă majoritatea vor bani și nimic mai mult. Ajungi mai mult mort la spital, ți se administrează ceva și ajungi să fi mai rău decât ai venit. Mi s-a întâmplat așa că știu ce vorbesc. Nu cred că medicina se mai practică așa cum se făcea demult. Nu vorbesc de toți, însă, sunt unii care practică această meserie de dragul de a o face-o” Mariana

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: