spot_img
Altele
    AcasăSocial90% dintre "clienţii" Cantinei Sociale sunt copii

    90% dintre „clienţii” Cantinei Sociale sunt copii

    Criza financiară se pare, se face simţită tot mai mult. Pentru ei, pentru oamenii cu posibilităţi financiare reduse, orice ajutor, în aceste vremuri, este binevenit. Cantina Socială din cadrul Direcţiei Publice pentru Protecţie Socială Gorj este asaltată de copiii din familiile nevoiaşe, care au nevoie de o masă caldă, zilnic. Mai mult decât atât, reprezentanţii instituţiei spun că în continuare, copiii sunt „clienţii cei mai fideli” ai acestui „ajutor social”.

    Copiii au rămas în continuare victime, ale societăţii, ale crizei, ale oamenilor care din păcate, le iau şi ultimele speranţe de mai bine. Pentru ei cel mai mic ajutor contează enorm. La Cantina Socială din cadrul Direcţiei Publice pentru Protecţie Socială Gorj vin zilnic aproximativ 140 de persoane, dar alarmant este faptul că 90% dintre aceste persoane sunt copii, cu vârste de până la 18 ani. „Avem la masă un număr de 136 de persoane, peste 90% sunt copii, cu vârste de până la 18 ani. Ca număr de persoane nu putem spune că este mai mare decât cel de anul trecut, ne menţinem de vreo doi ani în jurul acestei cifre, 130-140 de persoane”, a spus Alina Toader, reprezentantul instituţiei. Înarmaţi cu sufertaşe, cu borcane, cu caserole de tot felul, copiii îşi aşteaptă cuminţi rândul, pentru a primi masa caldă de care au nevoie. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, de o masă caldă pot beneficia persoane ale căror venituri sunt mai mici decât cuantumul ajutorului social, adică 105 lei, copii care provin din familiile dezorganizate, persoane cu handicap, pensionari, oameni aflaţi în nevoie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: