spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesAbandon în masă la BAC-ul de toamnă

    Abandon în masă la BAC-ul de toamnă

    Peste 200 de elevi gorjeni au tras chiulul ieri de la proba scrisă de limba şi literatura română. Cursa pentru obţinerea diplomei de bacalaureat a fost continuată ieri de 1.400 de candidaţi. Pentru cei mai mulţi, însă, poezia sau romanul s-au dovedit reale bătăi de cap.

    După o săptămână a competenţelor, urmează una a probelor scrise. Prima şi cea care a spart gheaţa a fost la limba şi literatura română. Varianta extrasă a fost cea cu nr 3, iar cerinţele, sa pare că i-au lăsat pe unii dintre ei, fără cuvinte, la propriu. „Nu mai ştiu ce am avut…nimic”, a spus sec unul dintre candidaţii care au ieşit din sala de examen, buimaci de…emoţii, că doar nu de atâta neştiinţă. Pentru majoritatea candidaţilor care ieşeau din sală, însă, după trei ore de concentrare, ideea unui răspuns simplu la cameră le stârnea dintr-odată maximă reticenţă, deşi în colţul gurii se pute citi un zâmbet complice. „A fost, dar a trecut, gata, am scăpat. Nu prea greu a fost, dar nu mai ştiu cum sau ce. Nu mai contează”, s-au auzit vocile. Pentru alţi candidaţi, însă, au fost şi subiecte pe gustul lor. Varianta de subiecte pe care au avut elevii de lucrat a fost cea cu nr 3. „Poezie am avut la unul din subiecte, iar la subiectul 3, am avut un roman, la alegere. Eu am ales « Moromeţii », chiar mi-a plăcut subiectul şi mi s-a părut uşor. Sper să am mai mult noroc la notă, a spus o candidată care a reuşit să îşi amintească subiectele, şi încă întro manieră convingătoare. Un elev de la Colegiul Virgil Madgearu, a crezut că merită să încerce să copieze. S-a înşelat. Potrivit Inspectoratului Şcolar, cazul a fost singular, iar alte incidente nu au fost semnalate în cele şapte centre de examen din judeţ. „Un singur elev a fost eliminat la Colegiul Comercial « Virgil Madgearu », pentru că a încercat să copieze. Prezenţa la prima probă scrisă a fost asigurată de 1.400 de candidaţi, din cei 1.600 de elevi înscrişi. 230 de elevi au fost absenţi, iar proba s-a derulat fără probleme în centrele de examen. Lucrările au ajuns la Inspectoratul Şcolar, de unde vor lua drumul centrelor de evaluare”, a declarat Ion Işfan, inspector şcolar general adjunct Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Pe 29 august, candidaţii se pregătesc să treacă prin focurile probei obligatorii a profilului, unde cei mai mulţi candidaţi sunt înscrişi de la profilul tehnologic şi susţin proba la matematică, în număr de 1.938.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: