spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialAşteaptă biletele la băi

    Aşteaptă biletele la băi

    Au făcut cereri pentru bilete de tratament, dar vacanţa de Paşte îi ţine încă departe de Casa de Pensii, unde îi aşteaptă 40 de bilete. Acestea sunt rezervate pentru plecarea din 16-19 mai, în staţiuni balneare apropiate judeţului Gorj şi care aparţin Ministerului Muncii. Bătaia mare se va da pe Băile Herculane, staţiune la care se aşteaptă încă bilete.

    Bala, Amara, Căciulata, Buziaşi, Olăneşti sunt câteva exemple de staţiuni unde pensionarii şi nu numai se pot pregăti să plece în date de 16-19 mai. Biletele din cea de-a treia serie îşi aşteaptă încă beneficiarii, pentru că din cele 49 de bilete, ridicate au fost doar două. Conducerea instituţiei spune că la slaba prezenţă a putut avea un cuvânt de spus şi programul de lucru al medicilor de familie şi fără trimiterea lor, biletele nu pot fi ridicate. „Am primit până în prezent o parte din biletele aferente seriei trei, în număr de 49, care aparţin staţiunilor unde Ministerul Muncii are baze de tratament. Iniţial am avut informaţii că ar putea sosi şi celelalte bilete pentru care Ministerul a organizat licitaţii în vederea contractelor. Până în prezent nu au venit aceste bilete, există probabilitatea destul de mică să vină şi aceste bilete. Timpul de distribuire va fi însă foarte mic, dat fiind faptul că plecarea seriei este 16, 17, 18 mai, le vom distribui în datele de 16-17 mai. Nu au fost ridicate decât două din cele 49. Au fost afişate listele acum două zile şi trebuie aduse şi bilete de trimitere de la medicul de familie”, a declarat Ioana Talău, director adjunct Casa Judeţeană de Pensii Gorj. Dacă pentru actualele bilete de tratament în staţiunile Ministerul Muncii, interesul este scăzut, ei bine, nerăbdarea celor care doresc să plece la tratament creşte pentru destinaţii ca Băile Herculane, locaţie pentru care ministerul a încheiat contracte. Oamenii au mai fost la tratament şi vor din nou să guste o porţie de sănătate. În plus, la gândul că se duc, graţie unor costuri reduse, nu nici un motiv să se plângă decât de reumatism. „Aştept să plec la Băile Herculane, acolo am mai fost cu reumatismul, mă simt foarte bine. Am fost şi anul trecut şi mi-a plăcut. Sunt mulţumită, nu am ce zice, mai ales că problemele de sănătate sunt importante şi avem facilitatea prin Casa de Pensii”, a declarat o pensionară. Alta ar dori să meargă la Vatra Dornei şi a venit ieri să afle informaţiile dorite. „Cel mai important este că mă pot duce întro staţiune balneo, dar trebuie să fac cerere. Nu am făcut încă, dar mi-aş dori”, a spus târgujianca. Miza mare rămâne de la Băile Herculane, unde sunt şi cel mai multe opţiuni. De bilete de tratament pot beneficia nu numai pensionarii ci şi salariaţii sau şomerii, dar costurile suportate sunt diferite. Vârstnicii plătesc în contul biletului doar 50 la sută din pensie, în timp ce salariaţii cu venituri de peste cel mediu brut pe economie, care este de 2.200 de lei îl suportă integral. Şi mâine sunt aşteptaţi la Casa de Pensii beneficiarii seriei a treia, iar de săptămâna viitoare se va trece la redistribuire.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: