spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialAtenţie, cad ţurţuri!

    Atenţie, cad ţurţuri!

    Odată cu instalarea gerului au apărut şi pericole, care, se pare, ne pândesc la orice pas. Cel mai mare pericol, însă, în această perioadă sunt ţurţurii, care ameninţă să cadă oricând în capul trecătorilor. Autorităţile locale fac apel la cetăţeni să îndepărteze aceşti ţurţuri, pentru că ţine de obligaţie, iar dacă nu se vor conforma pot scoate din buzunar sume cuprinse între 50 şi 100 lei.

    Firmele şi asociaţiile de proprietari din municipiul Târgu-Jiu şi nu numai care nu îşi curăţă imobilele de ţurţuri riscă amenzi usturătoare. Cu toate acestea, parcă nepăsarea oamenilor este mare, având în vedere, că ieri, la majoritatea clădirilor din centrul oraşului, cea mai populată zonă din Târgu-Jiu, ţurţurii mari şi de jumătate de metru erau mai mult decât vizibili. În acest sens, pentru a evita pericolul, Primăria Târgu-Jiu face apel la toţi cetăţenii să îndepărteze aceşti ţurţuri, pentru că intră în atribuţiile lor. „Facem apel la cetăţeni să îşi dea ţurţurii de pe case, conform legii este obligaţia dumnealor. Pe cei care nu reuşesc, sunt şi persoane bolnave care nu pot să facă aceste lucruri, noi o să-i ajutăm cu siguranţă. Pot să sune la 984 să spună că au o problemă. La fel este şi situaţia în ceea ce priveşte trotuarele, căile de acces. La blocuri facem apel la asociaţiile de proprietari, care au angajaţi care trebuie să facă acest lucru, sunt noutăţi puţine pe această linie, pentru că legea este veche şi cunoscută de toată lumea. Noi nu mergem pe ideea de amenzi, ideal este să nu avem incidente şi accidente”, a spus Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. Legea obligă persoanele fizice şi juridice să cureţe în maxim 24 de ore după încetarea ninsorii zăpada depusă pe trotuare şi gheaţa formată pe acoperişurile imobilelor unde domiciliază sau unde îşi desfăşoară activitatea. Cei care nu respecta legea vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 50 şi 100 lei, potrivit HCL nr. 19 din 28.01.2002.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: