spot_img
15 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăSocialAvalanşă de chemări la Ambulanţa Gorj

    Avalanşă de chemări la Ambulanţa Gorj

    Serviciul de Ambulanţă Gorj a avut de lucru la sfârşit de săptămână. Şi asta pentru că salvările au fost chemate să acorde primul ajutor în peste 170 de cazuri. Fie că au fost accidente, sau alcoolemii, echipajele Ambulanţei au dat curs tuturor solicitărilor.

    Un sfârşit de săptămână aglomerat, s-ar putea spune pentru Serviciul de Ambulanţă Gorj. Peste 170 de chemări la care Ambulanţa Gorj a intervenit, pentru a acorda primul ajutor. Dintre chemări, cele mai multe au fost pentru alte traumatisme decât cele provenite în urma unor accidente, după cum susţin medicii de la Serviciul de Ambulanţă Gorj. „Au fost câteva accidente de circulaţie, 20 de cazuri de alte traumatisme, şi au fost şi patru alcoolemii. La unul dintre pacienţii cu alcoolemii, am înţeles că a căzut din căruţă pentru că intrase deja în comă alcoolică”, a menţionat medicul de pe ambulanţă, Jeana Prejbeanu. Ieri, numărul apelurilor au simţit o scădere considerabilă, semn că gorjenii au stat mai potoliţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: