spot_img
Altele
    AcasăSocialBrâncuşi, mai aproape de UNESCO

    Brâncuşi, mai aproape de UNESCO

    Veşti bune pentru iubitorii de cultură şi păstrătorii valorilor autohtone! Operele lui Brâncuşi ar putea ajunge în patrimoniul mondial UNESCO cu fiecare demers reuşit. Asigurarea vine de la reprezentanţii Institutului Naţional al Patrimoniului.

    În următoarele luni, proceduri şi acţiuni complexe pentru ca dosarul complet, privind Ansamblul Monumental cu operele brâncuşiene să intre în patrimoniul mondial UNESCO. „Este un proces la capătul căruia România va promova un nou ansamblu de valoare culturală universală şi va aduce un binemeritat tribut marelui artist”, a declarat Alexandru Muraru, directorul general al Institutului Național al Patrimoniului. Pentru toţi românii, valoarea Ansamblului monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu se alătură în fapt omagiului pe care operele complexe îl aduc eroilor căzuți în timpul primului război mondial. Brâncuși a fost solicitat în 1935 să construiască un monument comemorativ în memoria eroilor gorjeni. Acesta propune ridicarea unei coloane compusă din 17 module. Mai târziu, adaugă o poartă monumentală, apoi o masă și un grup de scaune. Prin prisma timpului care s-a scurs de la realizarea Ansamblului monumental „Calea Eroilor” rămâne mereu în faţă trăinicia tradiţiilor româneşti. Ansamblul Constantin Brâncuși cinstește moartea eroică, dar în același timp aduce un elogiu vieții nepieritoare. Axa „Calea Eroilor” are o lungime de circa 1.8 km. Aceasta a fost realizată in 1937-1938 cu fonduri alocate de Liga Națională a Femeilor Române din Gorj, condusă de Arethia Tătărescu, soția primului-ministru liberal Gheorghe Tătărescu. Implicarea INP pe linia demersurilor amintite este cu atât mai prolifică, cu cât Institutul Naţional al Patrimoniului are numeroase atribuții în privința protejării și promovării monumentelor istorice naționale si a celor incluse în Lista Patrimoniului Mondial, fiind în acest sens și punctul de contact național UNESCO.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: