spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialCampanie de toamnă, în grafic

    Campanie de toamnă, în grafic

    Veşti bune vin de la Direcţia Agricolă pentru Dezvoltare Rurală Gorj. Ploile din ultima perioadă au favorizat deja lucrări importante din campania de toamnă. Peste 4 mii de hectare au fost însămânţate numai cu grâu în cele două săptămâni, iar la orz, lucrările s-au derulat deja pe toată suprafaţa propusă de 300 de hectare. La nivelul judeţului, în total, trebuie însămânţate cu grâu, triticale şi orz, 60 de mii de hectare agricole.

    Dan-Tanasescu-DADR-gorj

    Chiar dacă seceta a lăsat urme şi a afectat suficient de mult din producţia agricolă, partea plină a paharului este că vremea s-a mai îmbunat şi toamna a mai adus şi ploi necesare pregătirii şi derulării campaniei de primăvară. La nivelul judeţului, pentru grâul de toamnă, aşteaptă o suprafaţă agricolă de peste 9 mii de hectare, din care aproximativ jumătate pot fi bifate ca fiind în grafic cu lucrările. La orz, lucrările de însâmânţarea s-au finalizat pe toate cele 303 de hectare prevăzute. Eforturile au fost înlesnite de ploile care au permis lucrările de arat. „De 2 săptămâni a început în plin semănatul culturilor de cereale păioase, respectiv grâu, triticale şi orz. La nivelul judeţului avem planificat peste 11.000 de hectare de semănat. Până acum, din cele 330 de hectare de orz, acestea au fost semănate în totalitate. La triticale, din 1500 de hectare, avem undeva la 500 de hectare”, a declarat Dan Tănăsescu, directorul DADR Gorj. Din totalul suprafeţei agricole specifice judeţului mai sunt de însămânţat 40 de mii de hectare, spun reprezentanţii Direcţiei Agricole care au toată încrederea că perioada rămasă este una optimă şi condiţiile meteo vor favoriza derularea campaniei de toamnă, cu succes.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: