spot_img
Altele
    AcasăSocialCentrul Christian, prioritar!

    Centrul Christian, prioritar!

    Viaţa a fost mai crudă cu ei, însă, îşi găsesc o alinare prin existenţa unor locuri precum Centrul Christian din Târgu-Jiu. Peste 40 de persoane cu dizabilităţi trec, zilnic, pragul centrului social recent înfiinţat de municipalitate, din fonduri europene, unde pot desfăşura diferite activităţi.

    La Centrul Christian vin persoane de diferite vârste, cu dizabilităţi. Fiecare are povestea lui. Este şi cazul lui Andrei, băiatul din fotografia alăturată, care, deşi are doar 23 de ani, viaţa i-a arătat şi faţa cea rea. A vrut să muncească pentru a face bani şi a ajuns în Suedia, acolo unde în urmă cu un an a suferit un accident ce a dus la probleme locomotorii ale acestuia. A stat în comă timp de trei luni şi a primit o a doua viaţă, revenindu-şi chiar de ziua lui. Andrei a renunţat la a mai face terapie la spital din cauză că pensia i-a fost tăiată. Acum, el încearcă să se recupereze la sala de terapie a Centrului Christian din Târgu-Jiu. „Am 23 de ani. Acum un an mi s-a întâmplat un grav accident. Am căzut de la 24 de metri. Sunt plin de fiare (şuruburi) şi caut un loc de muncă. S-a întâmplat în Suedia. Munceam pe schelă. Nu am primit nimic de la patron, nici măcar un ban. Am certificat de handicap, dar mi-a schimbat de la gradul 1 de handicap la gradul 3. Eu iau 30 de lei pensie şi acum am mai multe procese pe tema asta. Mulţi bani aruncaţi în vânt. Am fost la terapie la Spitalul 700, dar de unde să mai dau bani, dacă mi-au tăiat pensia?”, a spus Andrei Covrig, un tânăr cu dizabilităţi.

    40 de persoane cu dizabilităţi merg, zilnic, la Centrul Christian

    Centrul Christian din Târgu-Jiu le stă la dispoziţie beneficiarilor cu mai multe săli de activitate, acolo unde persoanele cu dizabilităţi pot beneficia de diferite servicii. De asemnea, ei pot fi îndrumaţi în ceea ce priveşte căutarea unui loc de muncă, dar şi obţinerea de diplome universitare şi şcolare. În prezent, nouă angajaţi ai Centrului Christian stau la dispoziţia persoanelor cu dizabilităţi. „Deşi suntem un centru unde promovăm ideea de gimnastică, terapie ocupaţională, consiliere psihologic. Încercăm să-i motivăm şi pentru a urma cursurile universitare, cursurile şcolare, în cazul în care mulţi dintre ei le-au întrerupt, dar şi să-i motivăm să meargă să-şi pună un C.V. Îi învăţăm să facă şi o scrisoare motivaţională. În prezent, zilnic ne trec pragul peste 40 de persoane”, a declarat şeful Centrului Christian, Daniel Andrei.

    Primarul oraşului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, a verificat, astăzi, starea centrului şi se declară mulţumit, mai ales că persoanele cu dizabilităţi pot beneficia şi de consultare psihologică. „În afară de socializare, din punctul meu de vedere, o activitate de asemenea foarte importantă este aceea prin care cei ce participă prin cabinetul de specializare primesc consultaţie psihologică. Este un centru social realizat pe fonduri de la Uniunea Europeană”, a declarat primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Târgu-Jiu este unul dintre puţinele oraşe din ţară care deţine astfel de centre sociale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: