spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăSocialConcursul "Cu viața mea apăr viața" și-a desemnat câştigătorii

    Concursul „Cu viața mea apăr viața” și-a desemnat câştigătorii

    Faza concursului cu tematica de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” şi-a desemnat câştigătorii. Aceştia vor participa în luna septembrie la faza naţională ce va avea loc în judeţul Bacău.

    Echipajele câştigătoare ale etapei judeţene a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” din judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi, şi-au demonstrat cunoştinţele teoretice şi practice în domeniul protecţiei civile la faza interjudeţeană a concursului, etapă ce a avut loc la Şcoala generală „Voievod Litovoi” din municipiul Târgu-Jiu. În urma desfăşurării celor trei probe, una teoretică şi două practice care au constat în transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m şi deplasarea cu masca pe figură într-un perimetru cu obstacole, distinct pe două niveluri, cel gimnazial-clasele V-VIII şi cel liceal-clasele IX-XI, clasamentul final a fost următorul după cum menționează Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj: ,,La gimnaziu, pe primul loc s-a clasat echipajul Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Ţicleni cu 99 puncte, locul 2 echipajul Şcolii Gimnaziale Breasta din judeţul Dolj cu 95 puncte şi pe locul 3 echipajul Şcolii Gimnaziale Eselniţa din Mehedinţi care au obținut 94 puncte. La liceu, pe primul loc s-a clasat echipajul Liceului Tehnologic Ţicleni care a obținut 100 puncte, locul 2 echipajul Liceului Teologic Adventist din Craiova are 97 puncte iar locul 3 de echipajul Colegiului Naţional Economic „Theodor Costescu” din Mehedinţi cu 95 puncte”, a explicat Mihai Avramescu. Câştigătorii acestei etape vor participa la etapa naţională a concursului, ce va avea loc în luna septembrie, în judeţul Bacău.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: