spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialCopiii nimănui, crescuţi sub aripa statului

    Copiii nimănui, crescuţi sub aripa statului

    Peste 130 de copii din Gorj au ajuns sub aripa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj anul trecut, fiind lăsaţi de izbelişte de proprii părinţi. Mulţi dintre cei care au ajuns în grija reprezentanţilor Protecţiei provin din familii dezorganizate, sau părinţii acestora i-au lăsat ai nimănui în momentul în care au luat drumul străinătăţii.

    Micuţii care au ajuns anul trecut sub acoperişul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţie Socială (DGASPC) Gorj au fost neglijaţi de familii, iar cazurile lor au ajuns în atenţia reprezentanţilor Protecţiei Copilului Gorj. După anchetele efectuate, reprezentanţii Protecţiei Copilului Gorj au decis să-i preia pe copii, având în vedere condiţiile inumane în care erau crescuţi. Alţii dintre ei au ajuns la centrele de plasament, după ce părinţii acestora au plecat în străinătate, lăsându-şi pruncii în voia sorţii: „Anul trecut am avut 136 de copii care au ajuns în centrele de plasament din subordinea direcţiei. Motivele sunt bazate pe neglijenţă, probleme de sănătate şi condiţii materiale precare. De asemenea, sunt şi cazuri de copii care au fost lăsaţi ai nimănui de părinţii care au plecat în străinătate. Pentru toţi aceşti copii au fost luate măsuri de protecţie în funcţie de fiecare caz în parte”, a declarat Gheorghe Zisu, purtător de cuvânt al DGASPC Gorj. Anul acesta, alţi cinci copii au ajuns în grija celor de la Protecţia Copilului, dintre care trei au fost aduşi din cauza că au fost neglijaţi de părinţi.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: