spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialCreşte numărul locurilor de muncă în 2013

    Creşte numărul locurilor de muncă în 2013

    Autorităţile de la nivelul judeţului Gorj caută alternative, prin toate mijloacele posibile, de a crea locuri de muncă, pentru cât mai mulţi gorjeni şomeri. Mai mult, autorităţile asigură faptul că anul 2013 va aduce un număr mai mare de locuri de muncă, având în vedere investiţiile care urmează să fie demarate la nivelul judeţului. Prefectul Radu Teodorescu spune că şi primarii au fost sfătuiţi în acest sens, să facă orice este posibil pentru atragerea investitorilor. „Aceste lucruri pentru noi înseamnă creşterea locurilor de muncă. De aceea, dacă ne va ajuta Dumnezeu, inclusiv Guvernul este interesat de acest lucru, să demarăm cele trei investiţii mari de la nivelul judeţului Gorj, care cred că în 2013 vor demara, mă refer aici la investiţia celor de la Huadian, şi am certitudinea că se va întâmpla acest lucruri, în urma discuţiilor purtate cu domnul Ciurel. De asemenea mă interesează ca anul acesta să înceapă investiţia pe tronsonul de la Rovinari la Bumbeşti-Jiu, dar şi demararea lucrărilor la centura ocolitoare, sunt trei investiţii care sub o formă sau alta, vor crea locuri de muncă. În afară de acestea, atât instituţia noastră cât şi Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Târgu-Jiu precum şi celelalte primării. Încercăm să aducem investitori. Orice loc de muncă înseamnă pentru noi o realizare de management instituţional. Mai mult, ne interesează ca oamenii din fiecare localitate să ştie care sunt posturile vacante şi pe care AJOFM sau agenţii economici prin intermediul AJOFM le oferă cetăţenilor de la nivelul judeţului Gorj”, a spus ieri reprezentantul Guvernului în teritoriu. În prezent, rata şomajului la nivelul judeţului Gorj este de 8, 4%.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: