spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialDatorii de miliarde, recuperate cu greu

    Datorii de miliarde, recuperate cu greu

    Criza financiară adânceşte buzunarele gorjenilor. Peisajul devine unul sumbru, când creanţele, pe care le datorează „furnizorilor de servicii” ajung la ordinul milioanelor de lei. Aceeaşi situaţie şi la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale, unde numărul datornicilor este de ordinul miilor. Potrivit conducerii instituţiei, cei mai mulţi contribuabili datornici sunt persoanele fizice, dar nu sunt excluşi din schemă nici agenţii economici, care uită să mai vină să-şi plătească dările către stat. „La persoane juridice avem restanţe mici, dar cele mai multe se înregistrează la persoane fizice. Peste 5 miliarde lei vechi, este suma datoriilor pentru toţi contribuabilii. Încercăm să încasăm, însă, până la această dată am reuşit să încasăm 3 miliarde lei vechi din restanţa de 33 miliarde, în două luni. Aceste sume sunt numai de la persoane fizice, fiind un număr mai mare. Persoane juridice avem 2.000 de societăţi, persoane fizice 110 mii”. Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Târgu-Jiu a trecut şi la măsuri mai drastice, menite să îi facă pe contribuabili să vină să îşi achite datoriile. „Am trecut şi la executări silite. Am făcut somaţiile, urmează să luăm şi celelalte măsuri care se impun”, a spus Mariana Budulan, şeful instituţiei. Cea mai mare datorie înregistrată, potrivit conducerii Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale, este de 100 de milioane lei vechi şi aparţine unei persoane fizice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: