spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăSocialDGA, la ceas aniversar

    DGA, la ceas aniversar

    Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne sărbătoreşte, la data de 30 Mai opt ani de la înfiinţarea sa ca structură de poliţie judiciară specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului. Anul 2005, momentul în care Direcţia Generală Anticorupţie s-a constituit ca unitate de elită este datorat voinţei autorităţilor româneşti şi sprijinului oferit de Uniunea Europeană, prin acordarea de asistenţă specializată din partea Marii Britanii şi a Spaniei. În cei 8 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, Direcţia Generală Anticorupţie s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional. Fără îndoială că prevenirea reprezintă principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei, concretizată prin desfăşurarea unor activităţi de instruire şi informare în rândul personalului propriu, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile, de educare a tinerei generaţii în dorinţa expresă de schimbare a mentalităţii populaţiei în ansamblul său. Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia verde anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României. Prin toate acţiunile sale, Direcţia Generală Anticorupţie promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul, ca standard atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al M.A.I. „Fiindcă toate acestea nu ar fi posibile fără sprijinul partenerilor noştri, dorim să mulţumim tuturor instituţiilor de aplicare a legii, societăţii civile şi cetăţenilor. De asemenea, mulţumim structurilor M.A.I. care au contribuit şi susţinut demersurile instituţionale în lupta împotriva corupţiei, precum şi personalului care a demonstrat integritate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi care a înţeles că numai printr-o atitudine corectă se poate construi o imagine demnă de rolul şi importanţa Ministerului Afacerilor Interne. Vă reamintim faptul că, la nivelul judeţului Gorj, Direcţia Generală Anticorupţie este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, cu sediul în sediul Instituţiei Prefectului- judeţul Gorj din municipiul Târgu-Jiu, Str. Victoriei, nr. 2-4, camera 37. Cetăţenii care doresc să sesizeze fapte de corupţie săvârşite de către personalul MAI, se pot prezenta în audienţă la sediul serviciului, în fiecare zi de miercuri a săptămânii, între orele 12.00-15.00, sau ori de câte ori consideră necesar”, au spus reprezentanţii DGA Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: