spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialDirecţia Silvică adună mure

    Direcţia Silvică adună mure

    S-a dat startul la colectarea fructelor de pădure. Reprezentanţii Direcţiei Silvice Gorj au început de două zile achiziţionarea murelor. Cei care le culeg primesc 1,2 lei pentru fiecare kilogram de mure vândut către Direcţia Silvică Gorj.

    A început perioada de colectare a fructelor de pădure. Direcţia Silvică Gorj a adunat în depozit peste 200 de kilograme de mure de la culegătorii de fructe de pădure. Cei care vor să facă un ban în plus pot merge la cules de mure în pădurile gorjene, pentru ca mai apoi cantitatea adunată s-o vândă Direcţiei Silvice Gorj. „Am demarat acţiunea de colectare a fructelor de pădure şi acum am început cu murele. Am adunat deja o cantitate de peste 200 de kilograme de mure. Ca în fiecare an, la noi este o tradiţie colectarea acestor fructelor de pădure. Murele sunt aduse în stare proaspătă. Urmează să începem şi la măceşe“ a declarat Ovidiu Cârstoc, directorul Direcţiei Silvice Gorj. Anul acesta Direcţia Silvică Gorj şi-a propus o colectă de 40 de tone de mure şi tot atâtea tone de măceşe. Ovidiu Cârstoc spune că anul a fost favorabil până în prezent, referindu-se la temperaturile care au dat girul fructelor de pădure la care se înregistrează o recoltă bogată.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: