spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialElena Piţian, noul purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu

    Elena Piţian, noul purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu

    Elena Piţian este persoana, care va „păstra” relaţia cu mass-media, în ceea ce priveşte Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Această informaţie a fost oferită de conducerea spitalului, ieri, printr-un comunicat de presă. Elena Piţian este şi purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică(DSP) Gorj. Conducerea unităţii spitaliceşti lansează rugămintea ca cei din mass-media să aibă răbdare şi să acorde timp pentru a putea pune în practică planurile şi programul propus.

    Pe fondul problemelor apărute în ultima perioadă la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, Spitalul Judeţean are acum o nouă echipă de conducere. Un manager nou, în persoana lui Vasile Stănculete, un nou director medical Cristina Căliman, un director economic Dumitru Vienescu şi mai nou un purtător de cuvânt, în persoana Elenei Piţian, consilier superior în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. În comunicatul emis, Conducerea Spitalului lansează rugămintea ca cei din mass-media să aibă răbdare şi să acorde timp, pentru a putea pune în practică planurile şi programul propus „Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Colegiul Medicilor şi Ordinul Asistenţilor Gorj, vă lansează rugămintea de a le fi alaturi, în sensul acordarii unui timp pentru a putea pune în practică planurile şi programul propus. Este nevoie de timp pentru ca rezultatele să se vadă, să se facă simţite măsurile impuse de noua echipa aflata la conducerea unităţii. Suntem conştienţi de problemele existente în sistem, la nivel naţional, nu numai în sistemul sanitar din Gorj, dar aceste probleme care pot avea repercursiuni asupra pacientului, nu pot fi rezolvate sub presiune, în stres şi de aceea lansăm această rugăminte. În sistem nu sunt cuprinşi numai medicii şi cadrele medii ci şi pacientul, care are nevoie de atenţia medicului şi profesionalismul acestuia şi care nu poate lucra în stres şi presat de teama unei eventuale greşeli, care apoi să fie mediatizată”, se arată în comunicat. Contactată telefonic, Elena Piţian a declarat că se simte onorată că cei din conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au chemat-o să îi reprezinte, chiar dacă ştie că drumul va fi unul foarte greu, având în vedere că este şi consilier superior în cadrul DSP Gorj „În primul rând mi-e greu, o să fie ceva în plus, dar sunt fericită că munca mi-a fost apreciată. Mă bucur că au ales să apeleze la mine, asta înseamnă că mi-am făcut treaba bine”, a spus Elena Piţian. Întrebată dacă această funcţie va fi menţinută pe tot parcursul interimatului noului manager, Piţian a declarat că „Nu este o chestiune de moment, voi face parte din echipa domnului Stănculete, atâta timp cât va ocupa această funcţie. Atunci când vor fi schimbaţi managerii, sigur, poate situaţia va sta altfel. Poate vor avea nevoie de un alt om în locul meu. Relaţia cu presa am încercat să mi-o păstrez frumoasă şi sunt sigură că aşa va rămâne”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: