AcasăSocialElevii Liceului Teologic au marcat în avans Ziua Unirii

Elevii Liceului Teologic au marcat în avans Ziua Unirii

Sub genericul „Hai să dăm mână cu mână!”, elevii Liceului Teologic din Târgu-Jiu au sărbătorit, vineri, 22 ianuarie 2016, împlinirea a 157 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

copii2copii1copii3

 
 
 
 
 
 
 
 

Toate cadrele didactice ale liceului, începând cu educatoarele, învățătoarele și profesorii învâțământului gimnazial și liceal au organizat activități cât mai atractive dedicate acestui eveniment. Acestea au fost desfășurate atât la nivelul școlii, cât și pe clase. Un interes ridicat au arătat și elevii clasei a II-a B, sub îndrumarea învățătorului Brebeanu Ana-Maria. Activitatea specifică acestei sărbători s-a desfășurat pe parcursul întregii zile. Elevii au fost informați despre importantele evenimente ale istoriei noastre din perioada Unirii, le-au fost prezentate imagini cu cei care au înfăptuit Unirea, a fost organizată o expoziție cu desene pe care copiii le-au realizat, au audiat și, ulterior, au învățat cântecul „Hora Unirii”. Toată activitatea s-a sfărșit cu un mic spectacol în care elevii au dansat „Hora Unirii”. Aceștia au fost premiați pentru interesul cu care au participat la această activiatate. Proiectul a fost realizat cu scopul de a acumula informații noi despre istoria țării. Ca de fiecare dată, elevii au fost receptivi și foarte implicați în fiecare pas desfășurat.

copii5copii4

Articolul precedent
Articolul următor
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente