spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialElevii vor primi banii de liceu

    Elevii vor primi banii de liceu

    Liceenii gorjeni proveniţi din familii cu venituri reduse pot solicita până la 1 octombrie ajutorul de la stat pentru anul şcolar 2016-2017 oferit prin programul social „Bani de liceu”.

    elevi

    Sprijinul lunar în valoare de 180 de lei, se acordă elevilor care provin din familii în care venitul mediu lunar realizat pe ultimele trei luni pe membru este mai mic sau egal cu 150 lei, pe toată durata cursurilor. Elevii din clasa a XII-a vor beneficia de aceşti bani inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat. Suportul financiar este condiţionat însă de prezenţa la şcoală, beneficiarii riscând să piardă ajutorul dacă acumulează mai mult de 20 de absenţe nemotivate într-o lună. Primele plăţi vor fi făcute în luna noiembrie şi includ retroactiv sumele aferente perioadei 15-30 septembrie şi lunii octombrie. „Până la sfârșitul lunii septembrie se mai pot depuse cererile și documentele elevilor care trebuie să primească banii de liceu. Dosarele se depun la fiecare unitate de învățământ. Anul trecut, peste 12000 de elevi au beneficiat de programul „Bani de liceu”. Se va face o anchetă socială, pentru a vedea dacă elevii îndeplinesc toate condițiile”, a spus Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj. Potrivit calendarului de desfăşurare a acestui program, 1 octombrie 2016 este termenul limită pentru depunerea cererilor de acordare a bursei lunare. Afişarea listei beneficiarilor, după ce în prealabil vor fi efectuate anchete sociale pentru verificarea eligibilităţii, va avea loc pe data de 28 octombrie. După afişarea listei pot fi depuse şi contestaţii, urmând ca rezultatul acestora să fie afişat în luna noiembrie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: