spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialExecutorul Dăianu, sancţionat cu avertisment scris

    Executorul Dăianu, sancţionat cu avertisment scris

    Comisia de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti s-a pronunţat în cazul executorului din Târgu-Cărbuneşti, Gheorghe Dăianu. Preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti Craiova, Constantin Cerbulescu, a declarat că executorul Gheorghe Dăianu a fost sancţionat de către Comisia de Disciplină a Camerei cu avertisment „pentru conduita de care a dat dovadă, comisia de disciplină a Camerei a dat avertisment în cazul executorului Gheorghe Dăianu. Din discuţiile purtate cu colegii, am înţeles că domnul Dăianu s-a prezentat şi că ar fi declarat că ar fi făcut un tratament, că ar fi avut o stare”. Referitor la acest caz, Preşedintele Constantin Cerbulescu a mai precizat că avertismentul dat este prima sancţiune dată executorului iar în eventualitatea în care faptele s-ar putea repeta, printre măsuri s-ar repeta amenda şi în ultimă instanţă excluderea.

    Dăianu „nu am consumat alcool”

    Executorul judecătoresc din Târgu-Cărbuneşti a oferit, în urmă cu mai bine de o lună, un spectacol pe cinste atât oamenilor care veniseră la uşa biroului său cu probleme de rezolvat, cât şi presei. Executorul judecătoresc cu pricina, aburit de alcool, a avut ieşiri agresive faţă de clienţii săi. Pe lângă faptul că i-a înjurat ca la uşa cortului, acesta i-a lăsat să aştepte, preferând să meargă la cârciumă. Revenind din bar, omul a făcut din nou paranghelie la biroul său, susţinând însă că nici măcar nu a gustat din licoarea lui Bachus. „Nici nu am gustat alcool. Consider că cineva poate să bea alcool când se duce la serviciu. Niciodată când vin la serviciu nu gust alcool”, a spus executorul, în timp ce se afla la biroul său din Târgu-Cărbuneşti. Supăraţi că au fost apostrofaţi de executor, pe 18 ianuarie oamenii au renunţat să-şi mai obţină, actele, sperând că în altă zi omul care trebuia să facă executarea va fi în toane mai bune. Spectacolul pe care Dăianu l-a dat a continuat, însă, şi în faţa reprezentanţilor presei. La vederea camerelor, acesta, la început, s-a răţoit puţin la clienţii care încă mai încercau să îl deranjeze. Ulterior a renunţat la timiditate şi a început să zâmbească din ce în ce mai galeş. Deh! O dată se vede omul în ziar. Cazul acestui executor judecătoresc ce a încălcat orice urmă de deontologie a şi atras repercursiuni. Comisia de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti Craiova a decis sancţionarea cu avertisment pentru conduită a lui Gheorghe Dăianu. În faţa şefilor, acesta se pare că şi-a motivat fapta declarând că se afla sub tratament.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: