spot_img
9.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialFuncționarii APIA se instruiesc pentru primirea cererii unice de plată

    Funcționarii APIA se instruiesc pentru primirea cererii unice de plată

    Angajații APIA se intruiesc! Motivul vine de la faptul că de pe 16 martie, campania de depunere a cererii unice de plată, atât pentru sectorul vegetal cât și pentru cel animalier. Cei aproximativ 30 de mii de fermieri beneficiari vor crește volumul de muncă al angajaților, considerabil. În acest sens, pentru eficientizarea rezultatelor, angajații de la Centrul Județean Apia și de la alte centre locale au început de săptămâna trecută sesiuni de informare și instruire. Pentru a primi banii însă, fermierii au și obligații de îndeplinit.

    Funcționarii de la APIA Gorj ne explică chiar ei ce rost are instruirea și ce anume trebuie avut în vedere de fermierii gorjeni. „În această perioadă se desfășoară acțiuni de instruire pentru a ne fi prezentată legislația care stă la baza primirii cererii de plată unice pe 2015 și noutățile din acest domeniu. De asemenea se derulează instruire privind utilizarea aplicației electronice IPA online și noutățile aduse prin dezvoltarea ei la nivel central, dar avem în vedere și modul de completare a cererilor de sprijin, campania 2015. Se dorește a fi mai eficienți, mai ales că începând cu acest an avem cerere unică de plată atât pentru teren, cât și pentru animale”, a declarat Aristică Babucea, șef Serviciu autorizare plăți APIA Gorj.

    Termenul final pentru depunerea cererii unice de plată, prelungit

    Termenul limită pentru depunerea cererilor pentru subvenții atât pentru sectorul vegetal,cât și cel animalier era pentru 15 mai, dar dat numărul mare de fermieri, acesta a fost prelungit. Firește, penalizările nu dispar. „Fermierii gorjeni și cei din țară se vor putea adresa și depune la centrele APIA cererile unice de plată pentru suprafețele de teren pe care le utilizeaza și categoriile de animale pe care le dețin și exploatează. Regulamentele europene și cele naționale prevăd ca termen limită de depunere data de 25 mai, fără penalitate, și mai sunt 25 de de zile acordate, până pe 9 iunie 2015, cu penalitate. În această perioadă, salariații APIA sunt întro etapă de pregătire profesională și în zilele următoare vor participa la sesiuni de informare la nivel național pe legislația incidentă, pe aplicațiile informative și pe manualele noastre. Pregătim de săptămâna viitoare sesiuni de informare a autorităților publice locale privind eliberarea documentelor de utilizare a terenurilor pentru a însoți cererile de plată depuse de fermieri”, a declarat Constantin Negrea, director APIA Gorj. De asemenea, va urma și o planificare a fermierilor în vederea invitării pe baza notificărilor cu dată și oră la APIA, unde funcționarii se vor ocupa de gestionarea cererii de plată. Pentru că noutatea nu vine doar de la schema privin cererea de plată unică, este bine de știut că se va avea în vedere și plata pentru tinerii fermieri până la 40 de ani care pot primi cu 25% mai mult la subvenţie până în 2020.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: