spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialGorjFest, la final

    GorjFest, la final

    Punct şi de la capăt, spre noi provocări şi reuşite. Acesta este mesajul desprins din cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale GorjFest, ajuns ieri la final. Porţile nu s-au închis fără a se trage concluziile de către organizatori, participanţi şi autorităţile judeţene.

    Timp de o săptămână aproximativ 30 de artişti români şi străini s-au străduit să dea viaţă prin culoare, imagine sau fotografie unor opere de artă. Au avut şi un spaţiu de lucru, ales deloc întâmplător la înălţime, Rânca. Ce rol a jucat tabăra de sculptură pentru festival, a explicat pe scurt directorul Taberei de Sculptură, Gelu Costea. „Calitatea mea la această tabără a fost mai ales legată de calitate, m-am ocupat de selecţia artiştilor, iar datoria cred că mi-am făcut-o”, a declarat Gelu Costea, director Tabără sculptură, Rânca. Artiştii participanţi la cea de-a XX-a ediţie a GorjFest au avut ce vedea pe meleagurile gorjene şi au mai ales au găsit lesne în oraşul lui Brâncuşi sursă de inspiraţie. Convingerea aparţine Mădălinei Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, care a venit ieri şi cu veşti bune, aşteptate de oamenii de cultură gorjeni. Problemă stringentă, legată de lipsa unui spaţiu necesar pentru expunerea lucrărilor, şi-ar putea găsi în curând rezolvare. „Ştiu că arta este oglinda sufletului şi, în acest context, vă mulţumim că sufletul dumneavoastră a vibrat şi pe meleagurile noastre gorjene. Nu pot decât să vă felicit. Vă asigur că vom încerca până la anul să găsim un spaţiu de expunere pentru lucrările acestei ediţii, dar şi din ediţiile anterioare, să le vedeţi şi prin ochii celor care le vor admira”, a subliniat Mădălina Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Prefectul Radu Teodorescu a felicitat artiştii români şi străini pentru talentul lor, iar pe organizatori, pentru implicare. Gorjul are nevoie de festivaluri care să reziste timpului. „Faptul că Festivalul Internaţional GorjFest ne dă posibilitatea de a transmite peste hotare frumuseţea locurilor şi valorile prin artă ne bucură foarte mult”, a declarat Radu Teodorescu, prefect de Gorj. Încheierea festivalului nu se putea face decât întro atmosferă festivă, la Instituţia Prefectului, unde au fost împărţite premii şi felicitări, dar şi asigurări că toate cele trei secţiuni ale Festivalului GorjFest vor continua să se dezvolte. Lucrările lor pot fi văzute, de ieri, la Galeria de Artă a Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: