spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialÎncep pregătirile de Paște

    Încep pregătirile de Paște

    Autoritățile locale au în vedere și în acest an, organizarea sărbătorilor pascale așa cum se cuvin. Primăria Târgu-Jiu va amenaja şi anul acesta un târg de miei, în municipiu. Piaţa va fi amplasată pe digul Jiului, dar se impun măsuri și obligații pentru buna desfășurare a târgului de miei și securitatea consumatorilor.

    Crescătorii de animale îşi vor putea comercializa ovinele în săptămâna premergătoare Sărbătorilor Pascale. Autoritățile locale au în vedere un plan de măsuri organizatorice care să sprijine gorjenii în respectarea tradiției de Paște, cumpărăturile venind pe primul plan. „Am obţinut avizul de a înfiinţa şi în anul 2015 acest punct de sacrificare miei. Va fi amplasat în zona Litovoi, este zona în care avem amenajată o platformă betonată cu un canal de scurgere, trebuie să amenajăm o împrejmuire opacă în aşa fel încât cei din exterior să nu vadă ce se petrece în zona de sacrificare. Această platformă are două zona, zona de sacrificare şi zona de prezentare- vânzare. În mod obligatoriu trebuie să fie racordată la apă şi curent şi energie electrică şi ambele sunt realizate. Tot ce se desfăşoară acolo este monitorizat de Direcţia Sanitar Veterinară, asta însemnând că pe programul de 10-12 ore cel puţin două cadre sanitar veterinare supervizează întreaga activitate”, a declarat Alexandru Zaharia, directorul Edilitara Public SA. Organizatorii Târgului de miei din Târgu-Jiu au precizat că taxa pentru comercianţi a rămas la fel ca anul trecut.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: