spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăSocialInvitaţie la energie

    Invitaţie la energie

    Veste bună pentru târgujienii care iubesc sportul. Via Sport, eveniment aflat deja la cea de-a doua ediţie, este organizat de CEZ Vânzare în parteneriat cu Primăria Târgu-Jiu şi dedicat tuturor iubitorilor de sport şi mişcare în aer liber.

    CEZ Vânzare îi invită pe toţi târgujienii la energie. Între 22 şi 25 mai zona Amfiteatru din centrul Târgu-Jiului va fi energizată cu o doză de sport, distracţie şi sănătate. A doua ediţie Via Sport va fi arena unui stil sănătos de viaţă în al treilea weekend al lunii mai, un eveniment realizat de CEZ Vânzare pentru oameni de toate vârstele, iubitori de sport şi mişcare în aer liber. Copii, părinţi şi bunici sunt aşteptaţi pe role, skateboard sau bicicletă, la o partidă de baschet, badminton sau tenis de masă în zona Amfiteatru din centrul municipiului Târgu-Jiu pentru 4 zile de distracţie alături de cei dragi. CEZ Vânzare, cu sprijinul Primăriei Târgu-Jiu, pune la dispoziţie amenajarea şi echipamentul necesar, iar participanţii sunt aşteptaţi doar cu… buna dispoziţie! Via Sport se va deschide joi, 22 mai, ora 16:00 şi se va închide duminică, 25 mai, ora 23:00. Programul se desfăşoară zilnic între orele 10:00 – 23:00. În cadrul evenimentului, CEZ Vânzare în parteneriat cu Primăria Târgu – Jiu organizează concursuri cu premii dar şi un campionat de street-ball pe categorii de vârste. Înscrierile pentru campionat au loc în data de 22 mai începând cu ora 16:00 iar participarea doritorilor la sport, distracţie şi sănătate este gratuită.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: