spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialÎPS Irineu la Mănăstirea Tismana

    ÎPS Irineu la Mănăstirea Tismana

    Arhiepiscopia Craiovei, Facultatea de Teologie din Craiova şi Consiliul Judeţean Gorj, organizează începând de astăzi şi până pe 30 mai, la Mănăstirea Tismana, prima ediţie a simpozionului internaţional „Paradigma creştină a unei Europe unite”. Tema de anul acesta, „Dimensiunea istorică şi religioasă a domniei Sfântului Constantin cel Mare şi receptarea ei în actualitate”, a fost aleasă în contextul declarării anului 2013, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, An omagial închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Festivitatea de deschidere a manifestării va avea loc astăzi, ora 10.00, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Acad. Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova. Organizatorii anunţă că la eveniment participă ierarhi, profesori de teologie şi cercetători de prestigiu din ţară şi de peste hotare, precum: Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, preot acad. univ. dr. Mircea Păcurariu, Victor Opaschi – ministru secretar de stat, preot prof. univ. dr. Constantin Pătuleanu, preot prof. univ. dr. Eugen Onicov, preot lect. univ. dr. Veaceslav Ciorbă, prof. univ. dr. Klara Toneva etc. Nu vor lipsi nici reprezentanţi de la Academia Teologică din Chişinău, Republica Moldova, Universitatea St. Kliment Ohridski din Sofia, Bulgaria, Universitatea Aristotel din Thessalonic, Grecia, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Babeş –Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea din Oradea, Universitatea din Piteşti, Universitatea din Arad, Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Relaţii Internaţionale şi Studii Europene.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: