spot_img
Altele
    AcasăSocialIzvor "readus la viață" și binecuvântat în Tismana

    Izvor „readus la viață” și binecuvântat în Tismana

    O săptămână care a fost sub semnul prăznuirii Sfântului Gheorghe a adus pentru locuitorii din Tismana motiv de alinare și bucurie, la gândul că cineva îşi mai aminteşte și de nevoile lor. Au fost sfințite două lucrări pe care familia Simescu ajuată de consilierii locali și autorități le-au ridicat, troița și fântâna amenajată la izvorul de apă din satul Isvarna.

    Prăznuirea Sfântului Gheorghe aduce pentru mulți dintre gorjeni motiv de sărbătoare sau de sfințire a unui lăcaș de cult sau de ce nu, a unei fântâni. S-a întâmplat întocmai la Tismana, unde localnicii s-au bucurat ieri de sfințirea unui izvor de apă care va aduce an de an aminte de credință și sacrificiu. Inițiativa aparține familiei Simescu din satul Isvarna, component al orașului Tismana, care, sprjinită de autoritățile locale, a dorit, în memoria fiului decedat,George Gabriel Simescu, ca localnicii să aibă parte de o troiță și un izvor de apă, și ca acestea să fie sfințite. Zis și făcut, iar de Sfântul Gheorghe, localnicii din Isvarna au văzut planul familiei Simescu transpus în realitate. Un sobor de preoți au sfințit troița și izvorul adus la viață pentru nevoile celor mulți. „Un grup de oameni inimoși au dat suflet din nou acestui izvor părăsit sau oarecum, neamenajat. Cinste lor, îi felicitm pentru că astăzi am putut face sfeștania și să facem ceea ce se cuvine, cum spune la sfânta carte, să amenajăm acest izvor din care ne adăpăm atât noi cât și alți localnici din satele învecinate”, a declarat preotul paroh Isvarna.
    Alături de localnici, au fost prezenți și primarul din Tismana și prefectul Alin Văcaru. „De fiecare dată când vin în satul meu natal, vin cu mare drag și mă bucur să văd că pe majoritatea vă cunosc. Mă bucur pentru acest eveniment important și mulțumesc tuturor celor care au contribuit la sfințirea acestui izvor întrun loc binecuvântat. Mă bucur să văd astfel de acțiuni la noi în comună”, a declarat Alin Văcaru, prefectul de Gorj. „Din Tismana pleacă acest element vital pentru viață și ajunge în zeci de sate la robinetele și la nevoile a sute de mii de locuitori până la Craiova. Dacă avem această bogație, satul Isvarna este în fruntea tuturor satelor noastre din localitatea Tismana și aici este o apă atât de bună, încât în urma analizelor făcut de-a lungul timpului, aduce a apă plată”, a declarat Marian Slivilescu, primar Tismana. Oameni din localitate se bucură pentru inițiativa avută de cel din mijlocul lor și văd chiar necesar un loc de închinăciune și o fântână amenajată public de la izvorul care le aduce apa de munte.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: