spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocial"Litoral pentru toţi", prelungit

    „Litoral pentru toţi”, prelungit

    Gorjenii care se gândesc la reduceri atunci când vine vorba de litoral, dar se tem că nu mai prind locuri, ei bine se înşeală. Mai au timp până la finalul lunii iunie să profite de tarifele reduse la masă şi cazare, din cadrul ofertei “Litoralul pentru toţi”, prelungite. O ocazie similară va sta la dispoziţie pentru staţiunile româneşti de la malul Mării Negre, în această toamnă.

    Zeci de gorjeni care au ales şi distracţie şi economie au ajuns la mare în această perioadă când ofertele au roit şi au făcut o competiţie între atracţii şi avantaje. Este cazul iubitorilor de mare şi soare care au avut la dispoziţie perioada 5 mai- 22 iunie pentru a alege staţiunile de la malul Mării Negre. Cu o ocazie similară, turiştii se vor mai întâlni la toamnă. Principalul punct de atracţie a fost Mamaia care pentru orice vârstă şi orice perioadă din vară îşi păstrează farmecul. Până pe 30 iunie, dacă mai sunt doritori de litoralul românesc, dar pentru toate buzunarele, se mai pot adresa agenţiilor de turism. “Multe hoteluri au prelungit “Litoralul pentru toţi”, vorbim de 30 iunie, data până la care se mai pot cumpăra bilete pentru această perioadă.Staţiuni precum Mamaia sau Jupiter, Satur, sunt la dispoziţia turiştilor”,a declarat Radu Ciobanu, director agenţie turism. Nu doar vara aduce oferte reduse şi attractive pentru turişti, pentru că până la închiderea sezonului, turiştii mai au ocazia de a se bucura de un sejur cu facilităţi pe litoral. Astfel, “Litoralul pentru toţi” se reia între 1 şi 15 septembrie. De la un an la altul, rezervările cresc în special în perioadele cu reduceri, iar programele de promovare a litoralului şi a staţiunilor balneo au din ce mai mare căutare. Din luna iulie, tarifele cresc progresiv…astfel ca în august să atingă valorile maxime.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: