spot_img
16.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialLupu Rednic interesat de Gorj

    Lupu Rednic interesat de Gorj

    Interpretul de muzica populară din Maramureş, Lupu Rednic a început să prindă drag de meleagurile Gorjului. Prezent la Cămărăşeasca cu ocazia aducerii unui omagiu lui Constantin Brâncuşi, Rednic a fost văzut în prejma autorităţilor locale şi judeţene.

    În urmă cu patru ani a fost pentru prima oară în Gorj, iar zilele trecute revenit în judeţ. Interpretul de muzică populară Lupu Rednic a fost văzut la Cămărăşeasca, acesta participând la omagiul adus de autorităţi în cinstea lui Constantin Brâncuşi. „Treceam prin zonă şi am zis să mă opresc la mănăstire. Mă bucur să fiu prezent la un astfel de eveniment, pentru că la noi în Maramureş credinţa este la ea acasă”, a declarat, în faţa celor prezenţi, Lupu Rednic. Deşi a stat în preajma autorităţilor locale şi judeţene, primarul din Târgu-Cărbuneşti, Mihai Mazilu, s-a dovedit a fi tare secretos, nedorind să dezvăluie motivul pentru care Rednic a venit în Gorj. „Dumnealui a mai fost la Cărbuneşti acum patru ani. Îmi este drag folclorul din Maramureş pentru că acolo se păstrează originalitatea. Nu zicem hop, până nu trecem pârleazul”, a spus primarul Mihai Mazilu. Conform unor surse, se pare însă că acesta este interesat de achiziţionarea unor terenuri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: