spot_img
Altele
    AcasăSocial"O noapte furtunoasă", jucată în limba rromani, la Târgu-Jiu

    „O noapte furtunoasă”, jucată în limba rromani, la Târgu-Jiu

    Compania de Teatru Amphitheatrrom, departament din cadrul Asociaţiei culturale cu acelaşi nume, invită toţi gorjenii să asiste la o piesă de teatru inedită, jucată în limba rromani. Piesa, în premieră la Târgu-Jiu, va fi jucată de actori rromi profesionişti, pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, începând cu ora 19:00.

    Spectacolul „Jekh răt lisăme”, adică „O noapte furtunoasă” de Ion Luca Caragiale, este o premieră absolută pentru lumea teatrală din România, realizarea lui însumând câteva aspecte inedite. Potrivit reprezentanţilor companiei de teatru, gorjenii au posibilitatea să ia contact cu o lume magică. „Este primul spectacol de teatru din România în care se vorbeşte integral în limba rromani, este primul spectacol de teatru realizat de oameni de teatru (regizor, scenograf, actori) profesionişti care îşi asumă fără rezerve apartenenţa la etnia rromă, dar este şi pentru prima dată în lume când o piesă a marelui dramaturg Ion Luca Caragiale este tradusă în limba rromani”, a spus Adrian Sandu, PR Compania de Teatru Amphitheatrrom. Cei care vor urca pe scenă, Marcel Costea, Zita Moldovan, Sorin-Aurel Sandu, Pavel Bârsan, Mădălin Mandin, Dragoş Dumitru speră ca publicul să guste din plin această comedie şi să se intre în povestea caragialiană, alături de ei. De menţionat este faptul că spectacolul „Jekh răt lisăme”, este realizat în cadrul proiectului „Parol, monşer, Caragiale în limba rromani” – Caravana cu teatru rromanes, derulat de Asociaţia Culturală „AMPHITHEATRROM”, cu sprijinul financiar oferit de: Agenţia Naţională pentru Romi, Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României şi Asociaţia Partida Romilor „PRO-EUROPA” . Organizatorii evenimentului, îşi propun prin acest proiect promovarea şi întărirea dialogului cultural dintre minoritatea rromă şi populaţia majoritară românească, promovarea toleranţei etnice şi a respectului reciproc, modernizarea atitudinilor şi mentalităţilor prin intermediul teatrului. Prin aceste proiecte se încearcă ca publicul, iubitor de teatru să treacă de partea cealaltă a baricadei şi să vadă, că persoanele de etnie rromă pot crea minuni, personaje şi poveşti la fel de frumoase ca noi toţi. Intrarea la eveniment este liberă iar organizatorii speră ca gorjenii să vină în număr mare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: