spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialPeste 2.000 de elevi gorjeni primesc bani de liceu

    Peste 2.000 de elevi gorjeni primesc bani de liceu

    Şi în anul şcolar 2012-2013, se derulează programul de întrajutorare „Bani pentru liceu”, prin care la elevii lipsiţi de perspective materiale, va ajunge un ajutor financiar de la stat. Mai exact, peste 2.000 de elevi de liceu care provin din familii cu venituri mici vor primi din noiembrie, ajutor de la stat! Inspectoratul Şcolar asigură că şi în acest an, există resurse pentru derularea programului, iar după finalizarea anchetelor sociale şi ordinul de Ministru, se vor împărţi banii.

    Până la 1 octombrie elevii ai căror familii nu depăşesc 150 de lei pe venit membru, au fost aşteptaţi cu cereri la unităţile şcolare. Motivul? Statul le dă o mână de ajutor, o subvenţie de 1800 de lei. Există şi condiţii, pentru că banii nu vor ajunge la beneficiari fără anchete sociale a căror finalizare este aşteptată spre finalul lunii. Conducerea Inspectoratului Şcolar asigură de faptul că „şi în acest an şcolar, elevii cu probleme speciale, care se încadrează sub 150 de lei pe membru de familie, vor beneficia de programul « Bani de liceu ». Au fost depuse până la 1 octombrie 2516 cereri, la sediile unităţilor şcolare, pentru ca la finele lunii să vină ordinul de ministru”, a declarat Ion Işfan, inspector şcolar general ISJ Gorj. În ceea ce priveşte cuantumul ajutorului, acesta este de 180 de lei, acordat pentru zilele de şcoală, din care se vor scădea cele de vacanţă. Cel mai probabil, banii vor ajunge la elevi începând cu luna noiembrie, când se vor face plăţile aferente începând cu 17 septembrie. Perioada în care elevul primeşte ajutorul bănesc este echivalentă cu un an şcolar.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: