spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăSocialAu petrecut la Muntele Babele

    Au petrecut la Muntele Babele

    Zeci de localnici din satele Dobriţa şi Suseni au avut parte de o zi frumoasă, ieri, aceştia participând la ediţia a V-a a manifestării culturale „Sărbătoarea Muntelui”, alături de autorităţile locale şi judeţene. Primarul localităţii Runcu, Adi Câmpeanu, s-a implicat, alături de reprezentanţii Obştei Plaiurile Dobriţei, atât în asigurarea transportului localnicilor, cât şi în amenajarea drumului de acces către locaţia situată în vârful Muntelui Babele. După slujba de resfinţire a troiţei înălţate, la care au participat preoţi din localitate, autorităţile împreună cu sătenii s-au adunat în pajiştea de la poalele muntelui unde au dat startul distracţiei întreţinute de artiştii de la Ansamblul Grupului Şcolar Industrial „Constantin Şandru” şi de la Şcoala Generală Dobriţa. Primarul comunei, Adi Câmpeanu, a declarat că proiectele sale de viitoar prevăd şi dezvoltarea comunei sub aspect turistic, accentul pe care îl va pune fiind acum unul mai mare, în condiţiile în care doreşte să realizeze o modalitate de acces de la Runcu la Straja. „Aşa cum vedeţi încercăm să menţinem tradiţia, fiecare sat din Runcu are de altfel o sărbătoare specifică. Pe 8 septembrie o readucem în prim-plan pe Maria Apostol, apoi vom petrece la Sărbătoarea Castanului …Aici sărbătorim la Sărbătoarea Muntelui, cu slujba de resfinţire, apoi spectacol folcloric şi bineînţeles cu multă distracţie. Am încercat să amenajăm drumul încât să se poată urca şi pe viitor, pentru că aşa cum vedeţi este foarte frumos aici la Muntele Babele”, a declarat primarul Adi Câmpeanu. De altfel, în proiectele iniţiate în favoarea localităţii, Câmpeanu primeşte un sprijin real şi din partea consilierilor locali, Ion Călinoiu declarând că în calitate de preşedinte de obşte, dar şi de consilier local va veghea la respectarea naturii, a muntelui, împreună cu autorităţile pentru noi investiţii. „Noi facem tot posibilul pentru a respecta natura, tot ceea ce este frumos, avem terenuri pe care le- am declarat la APIA, pentru care primim fonduri pe care le reinvestim aici în zona alpină. Este Sărbătoarea Muntelui, a devenit tradiţie această zi şi alături de săteni încercăm să contribuim la dezvoltarea turismului”, a declarat consilierul şi preşedintele Obştei Plaiurile Dobriţei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: