spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialA plecat la Cer!

    A plecat la Cer!

    Ioan Roman Bărbuţi, fost viceprimar al municipiului Târgu-Jiu, în perioada 2000 – 2012, consilier local în ultimii doi ani, a decedat în cursul nopţii trecute, răpus de boală. Bărbuţi avea 66 de ani şi suferea de o boală incurabilă. Colegii din adminsitraţia publică locală şi judeţeană, dar şi apropiaţii din lumea politică i-au evocat astăzi cu emoţie şi tristeţe memoria.

    Un om corect şi respectabil şi un bun coleg, astfel va fi păstrat Ioan Roman Bărbuţi, pentru Gheorghe Nichifor, directorul Colegiului Naţional Ecaterina Teodoroiu. Profesorul şi prietenul Gheorghe Nichifor a avut ocazia să îl cunoască bine pe fostul viceprimar al oraşului în postura de om de cultură şi de coleg în Consiliu de Administraţie al unităţii de învăţământ. Bărbuţi a fost un mentor de la care aveai ce învăţa. „Un om corect, principial, responsabil, de cuvânt, un bun coleg. A fost în Consiliul de Administraţie al C.N. „Ecaterina Teodoroiu”. Ne-am întâlnit la începutul acestui an şcolar, spunea că se simte rău, însă, nu am crezut nicio clipă că ne va părăsi atât de repede. Mă alătur tuturor celor care sunt întristaţi de această veste şi nu am decât să spun creştinescul “Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a declarat Gheorghe Nichifor, directorul C.N. „Ecaterina Teodoroiu”. Şi lumea politică îl regretă pe Bărbuţi. Este o pierdere în primul rând ca om, dar şi politician, a spus şi vicepreşedintele PSD Gorj, Ciprian Florescu. „Păcat că boala l-a doborât prea devreme şi nedrept”, a mai spus social- democratul Ciprian Florescu. „Un moment trist în PSD Gorj şi aş spune un moment trist pentru întregul oraş pentru că am pierdut un om de mare valoare. Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele îndoliate şi îmi doresc din suflet ca din viaţa domnului Roman Bărbuţi fiecare dintre noi să aibă ce să înveţe, acesta fiind un model”, Ciprian Florescu, vicepreşedinte PSD Gorj. Vestea este una cu atât mai tristă cu cât Roman Bărbuţi se alătură altor nume de personalităţi ale oraşului precum Vasile Antonie care au plecat dintre cei vii mult prea devreme şi au lăsat în locul lor, un gol, dar fapte mari pentru a fi evocate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: