spot_img
Altele
    AcasăSocialPrefectura Gorj a trecut la capitolul "economii"

    Prefectura Gorj a trecut la capitolul „economii”

    Instituţiile publice trebuie să facă economie şi să aplice, acolo unde se poate, măsurile de austeritate, astfel încât, situaţia să fie ţinută sub control. Prefectura judeţului Gorj se aliniază cerinţelor noii guvernări. Prima măsură întreprinsă este reducerea numărului de deplasări în teritoriu. Subprefectul judeţului Gorj a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că s-a redus cota de carburant, pentru a se face economie, după ce s-au primit ordine clare în acest sens. Subprefectul a mai declarat că cele şase autoturisme aflate în posesia instituţiei vor fi folosite numai în cazuri urgente, atunci când situaţia o impune. „Ni s-au solicitat economii extreme, foarte, foarte riguroase la deplasări şi consumul de carburant. Ideea care s-a transmis este asta: limitarea la maxim a deplasărilor în teritoriu. Trebuie să mergem numai la situaţiile de maximă urgenţă. Economie la nivelul întregii ţări, o să găsim soluţii”, a spus subprefectul Sorin Arjoca. Mai mult, oficialii judeţului spun că dacă vor exista situaţii limită, se vor găsi soluţii „alternative”: „Dacă e nevoie mai punem şi de la noi”, a ţinut să precizeze Arjoca. „Politica de cheltuieli promovată pentru perioada 2012-2014 este o politică de cheltuieli restrictivă, prudentă şi echilibrată construită pe principiul managementului financiar solid, având în vedere turbulenţele şi incertitudinile de pe pieţele internaţionale, dar şi constrângerile interne”, se arată în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2012-2014.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: