spot_img
12.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialSe grăbesc cu cererile pentru ajutor

    Se grăbesc cu cererile pentru ajutor

    Nu vor să piardă ajutorul de minimis! Este vorba despre cei peste 4.000 de producători agricoli gorjeni, afectaţi de secetă şi care au depus deja cererile aferente la Direcţia Agricolă. Ultima zi de depunere a actelor este 15 octombrie.

    Zeci de fermieri gorjeni, afectaţi de secetă, în această vară se îngrămădesc în aceste zile să depună cererile pentru ajutorul minimis. Până în prezent, la Direcţia Agricolă s-au strâns peste 4.000 de cereri. Cum nu toţi producătorii agricoli afectaţi de secetă s-au înregistrat la APIA în primăvară, ei bine, aici rolul jucat de primării, a fost unul salvator. Şeful Serviciului de la Direcţia Agricolă Gorj a subliniat că interesul crescut din ultima perioadă din partea agricultorilor este explicat şi de campania de promovare intensificată asupra cerinţelor ce trebuie urmate de beneficiari. Primăriile şi-au luat rolul în serios, la fel şi directorii punctelor locale APIA din teritoriu, care, coroborate şi cu promovarea în mass-media locală, toate au ajutat ca demersurile să se facă auzite de fermierii şi producătorii agricoli interesaţi de ajutorul bănesc. „La primăriile din judeţ, agricultorii au primit sprijin şi la completarea actelor, formularelor, pentru că sunt destui dintre ei, mai în vârstă şi au probleme cu vederea”, a declarat Vali Priporeanu, şef Serviciu Direcţia Agricolă. Ajutorul prevăzut este în cuantum de 100 lei/ha iar agricultorii trebuie să exploateze suprafeţe de culturi agricole, pe un teren arabil de minim 1 ha şi maxim 10 ha. Pentru agricultori, banii nu sunt mulţi, dar atunci când din două ha de porumb, nu recoltezi mai nimic, după cum au declarat unii dintre ei, orice ajutor este însemnat. „Am venit să depun cererea şi am adus şi copia de la APIA, plus actul de identitate, aşa cum ni s-a explicat”, a spus un agricultor ce aştepta să intre cu cererea. O altă femeie din comuna Bâlteni a declarat că la fel, aşteaptă să îşi vadă actele primite la APIA. „E nevoie de banii ăştia, mulţi, puţini, nu mai contează. Bine că sunt şi aceştia. Vai de noi, am muncit şi anul ăsta, dar dacă a fost mai vitreg, sunt de la Peşteana, nu s-a făcut mai nimic”, a spus femeia. Un agricultor din Berleşti a tras concluzia: „Am două hectare de porumb, dar s-au făcut două căruţe, faceţi şi dumneavoastră socoteala. Mă vait mai rău de faptul că nu plouăm nu putem pune nici grâu”, a subliniat agricultorul. Alţii au spus că nu s-au încadrat la cerinţe, dar tot au venit să îşi încerce norocul şi au adus cereri. „Au zis că nu mă încadrez, că am mai multă pajişte decât arabil şi nu bate una cu alta, am pus acasă şi grâu şi porumb…dar, acum asta e”, a subliniat producătorul agricol. Pentru fermierii care nu s-au înregistrat la APIA în primăvară şi au avut de suferit din cauza secetei, primăriile le-au pus la dispoziţie adeverinţele doveditoare pentru suprafaţa utilizată, ceea ce a înlesnit mult depunerea ulterioară a cererilor la Direcţia Agricolă. Luni, 15 octombrie, este ultima zi de depunere a cererilor pentru ajutorul de minimis. Sprijinul financiar în cuantum de 100 de lei pe hectar, destinat agricultorilor vitregiţi de o producţie pe măsura muncii şi investiţiei depuse. Plata începe de la 1 noiembrie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: