spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesŞi-au abandonat casele în urma exploziei

    Şi-au abandonat casele în urma exploziei

    Imobilul de la Sadu, unde a avut loc explozia anul trecut, este mai mult gol. Locatarii au preferat să părăsească garsonierele până când acestea vor fi reparate. Proprietarii celor cinci garsoniere locuite stau cu teamă că oricând totul s-ar putea prăbuși. Alții, însă se plâng că nu mai au apă de două luni şi sunt nevoiţi să care apa cu sticle şi găleţi.

    O bătrână de 70 de ani, locatară în blocul afectat de explozie se plânge că nu are apă de două luni. Aceasta este nevoită să care apă de la o fântână din apropiere: „Aşa ne chinuim de două luni. Nu avem apă nici de băut. Asta e viaţa!”. În momentul de față, doar etajele trei și patru sunt locuibile. Primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, Constantin Bobaru, susține că blocul va fi reabilitat până la sărbătorile pascale, asta și în funcție de vreme: „Am obţinut o finanţare de la fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului-ministru Victor Ponta. Suntem în procedura de achiziţii şi sperăm ca până la Paşte imobilul să fie reabilitat şi astfel să rezolvăm problema celorlalţi locatari care deocamdată au ales să se mute din bloc”, a spus Constantin Bobaru. Explozia s-a produs în luna noiembrie a anului trecut, iar proprietarul garsonierei unde s-a produs deflagrația a murit la scurt timp la Spitalul de Arși din capitală. Printre victime s-a aflat și un pompier, care a rămas fără un ochi. Potrivit anchetatorilor, proprietarul garsonierei de la parter, un bărbat cu problem psihice, a lăsat intenţionat gazele pornite la aragaz după care şi-a aprins o ţigară, moment în care s-a produs deflagraţia.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: