spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăNews AlertSolarii gratis pentru localnicii din Cătunele

    Solarii gratis pentru localnicii din Cătunele

    Un primar din Gorj a găsit soluţia să pună la muncă localnicii aflaţi în şomaj sau fără venituri. Le va construi solarii pe terenurile lor, iar o mică parte din producţie va reveni autorităţii locale. Investiţia va costa 150.000 de lei din bugetul comunităţii, sumă din care va construi şi o piaţă pentru vânzarea legumelor chiar la intrarea în oraşul Motru. Primarul din Cătunele susține că s-a inspirat de la o emisiune de televiziune cu specific agricol. Cum șomajul în zonă ajunge la 25% , edilul a găsit imediat soluția pentru a le da oamenilor de muncă. „Am văzut la Viața Satului că a mers în altă parte unde s-a implicat Consiliul Județean. Am aprobat și la noi suma de 150.000 de lei și începem deja. Vom stabili și criterii pentru alocarea acestor solarii și le facem oamenilor și piață ca să vândă produsele. Nu le cerem bani, dar în viitor o să le cerem în produse până la 25 % iar noi să le distribuim la centrele de asistență socială”, a declarat Florinel Țuilă, primarul comunei Cătunele. Localnicilor nu le-a venit să creadă că vor primi așa un cadou care pe mulți îi vor scoate de la ananghie. În localitate au rămas, în special vârstnicii, pentru că tinerii au plecat la muncă în străinătate. Dintre cei 2700 de locuitori, aproape o mie nu au un loc de muncă. Familia Bejat are un solar de 11 metri pătrați și cu legumele obținute supraviețuiește de patru ani. “Noi trăim toată familia cu ce cultivăm aici. Normal că abia aștept să-mi dea un solar mai mare și dau și primăriei, numai să avem ce munci. Se câștigă din solar dacă vrei să muncești. Parcă nu-mi vine să cred că ne dă solar”, a spus Maria Bejat. Autoritățile locale vor începe să construiască solariile în luna august. Localnicii spun că sunt dispuși să muncească pentru a câștiga un ban și să-și întrețină familiile. În localitate femeile, în mare majoritate, sunt casnice. Primarul vrea ca în viitor să cumpere și animale pe care să le dea localnicilor să le crească și să vândă produsele lactate. Totul pe banii primăriei și cu promisiunea că prima vițica o vor dona altei familii. Mai mult, autoritățile vor construi și o piață unde să-și vândă producția. Comuna Cătunele este în apropierea orașului Motru unde, recent, s-a închis mineritul de subteran și sute de familii au rămas fără venituri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: